Jocul riscant al lui Nichita

Liderul PSD Iaşi Gheorghe Nichita riscă mult în aceste zile, împins se pare de aripa olteană a social-democraţilor, de Marian Vanghelie, dar şi de toţi şefii de organizaţii care nu-l vor pe Năstase. Potrivit unor informaţii apărute în presa centrală, nici unul dintre susţinătorii taberei Geoană n-a dorit să intre în cursa pentru şefia Consiliului Naţional, liderul PSD Iaşi asumându-şi candidatura, bazându-se si pe cele peste 700 de voturi obţinute la congres

Dacă va câştiga şefia Consiliului Naţional al PSD, post ocupat în prezent de Adrian Năstase, ieşeanul Nichita îşi va spori influenţa în partid, însă înfrângerea ar putea reprezenta începutul sfârşitului în politica mare pentru liderul social-democrat ieşean.

Ieri, Nichita a fost extrem de activ. După ce a anunţat în Biroul Permanent al PSD intrarea în cursă, a acordat un interviu Evenimentului Zilei, iar seara s-a dus la B1TV, la Naşu’.

Peste tot a cam spus aceleaşi lucruri, invocând că semnalul schimbării dat la congres, trebuie să continue.

„Dacă nu aveam şanse, nu intram. Nu sunt omul care să meargă doar la ghici”, spune Nichita, întrebat despre confruntarea de joi cu Năstase.

Pe de altă parte, Gheorghe Nichita încearcă în acest fel să-şi consolideze poziţia şi în PSD Iaşi, unde a început să se cristalizeze o opoziţie jucăuşă la adresa sa.

Joc cu miză mare, aşadar pentru Nichita, care, cu mandatul de primar al Iaşiului pe masă, vrea mai multă influenţă la centru.

Important e şi ce va face Victor Ponta, care n-a dat deocamdată vreun semnal. Însă e de aşteptat ca noul şef al PSD să-l sprijine pe Năstase, după ce acesta i-a netezit drumul către conducerea partidului.

Politica

Comentarii

2 comentarii to “Jocul riscant al lui Nichita”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)