Forţarea schimbării lui Geoană, o greşeală a PDL

PDL vrea să-l dea jos pe Mircea Geoană. Nu discut aici dacă motivaţiile sunt îndreptăţite sau nu şi nici dacă demersul e unul corect sau e o forţare a legii. Există păreri pro şi contra, iar disputa ar putea fi tranşată într-un final la Curtea Constituţională, chemată în ultimii ani să dea verdicte acolo unde politicul nu e în stare să tranşeze lucrurile.

Pentru PDL, ocuparea fotoliului nr. 2 în stat a devenit o prioritate, în condiţiile în care circulă tot felul de scenarii legate de o nouă suspendare a preşedintelui. Reuşita unui astfel de demers l-ar aduce ca interimar pe Geoană la Cotroceni.

Democrat-liberalii riscă mult în aceste zile, iar dacă lupta se prelungeşte, PDL are doar de pierdut. Încăpăţânarea detronării lui Geoană nu dă bine la un electorat a cărui agendă e cu totul alta. Mai ales că, economia nu dă semn de revigorare, sindicatele sunt în fierbere, iar oamenii sunt daţi afară pe capete.

Azi, lupta din Senat s-a încheiat nedecis. Cum era de aşteptat, Geoană n-a supus la vot propria mazilire, însă PDL nu renunţă la idee. O încleştare greu de înţeles, care nu face decât să enerveze tot mai multă lume.

Politica

Comentarii

3 comentarii to “Forţarea schimbării lui Geoană, o greşeală a PDL”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)