Revine pe piaţă zvonul cu plecarea lui Nichita din PSD
Sursele infiltrate in cuibul primarului Gheorghe Nichita susţin că acesta vrea să fugă din PSD împreună cu toată organizaţia, scrie astăzi reportervirtual.ro
Zvonul nu e nou, fiind vânturat prin presă şi în urmă cu câteva săptămâni, înaintea congresului PSD. Cum la PDL trecerea ar fi aproape imposibilă, singura variantă ar rămâne independenţii lui Gabriel Oprea.
De altfel, Gheorghe Nichita e în relaţii excelente cu actualul ministru al Apărării, lucru confirmat şi ieri dimineaţă la sosirea delegaţiei Guvernului la Prefectură.
Printre cei cu care primarul s-a îmbrăţişat pe treptele Casei Patrate s-a numărat şi Gabriel Oprea, cu care s-a si pupat, ca doi vechi prieteni.
Până una-alta, sâmbătă dimineaţă e programată în sfârşit şedinţa la vârful conducerii PSD Iaşi, la care vor fi discutate chestiuni importante. O şedinţă care nu se anunţă deloc una liniştitită.

comentariul a fost sters. varsati mizeriile in alta parte…
Nichita oricum nu mai are zile multe in PSD, indiferent de faptul ca vrea sau nu vrea. E o chestiune de timp pana cand aripa Adascalitei – Ivan il va trimite pe faras.