Începe bătălia pentru şefia PDL Iaşi. Cârlan rămâne favorit
Colegiul Director PDL a decis în seara asta la Bucureşti ca alegerile în partid să se facă de jos în sus, adică dinspre filiale spre centru. Cum Convenţia Naţională la care va fi aleasa conducerea centrală va avea loc pe 15 iulie, scrutinul în filiala ieşeană ar putea avea loc la sfârşitul lunii iunie.
E ceea ce îşi doreşte şi actualul şef al PDL Iaşi Dan Cârlan, a cărui principiu e cu cât mai repede, cu atât mai bine. În aceste condiţii Cârlan e favoritul scrutinului, din 2 motive.
1. Are sub control organizaţiile din judeţ, iar prin asta va putea obţine lejer votul majorităţii delegaţilor din oraşe şi comune.
2. Este cel care a numit în funcţii mare parte dintre actualii şefi de deconcentrate, care evident îl vor răsplăti la conferinţa judeţeană.
Pe de altă parte, nici opoziţia din PDL Iaşi nu vede unitar lucrurile, fiecare dintre cei care probabil aspiră la şefia organizaţiei (Oprea, Păduraru) având propria viziune pentru echipa de conducere.
În aceste condiţii, în lipsa unei coagulări a parlamentarilor de Iaşi, dar şi în lipsa unei decizii de la centru care să indice o eventuală schimbare, Dan Cârlan are calea deschisă către şefia PDL Iaşi.

Salut Florin,
Evident ca tot Carlan e favorit. as mai putea adauga cateva din avantajele lui:
- este sustinut de Videanu
- este sustinut de Videanu
- este sustinut de Videanu
Chiar asa de naivi suntem, sa credem ca el va fi votat de bun ce il vede lumea? In PDL totul se decide la centru.