Dilema lui Nichita şi surprizele partidelor mici

Alegerile locale din 2012 se anunţă la Iaşi extrem de interesante. E drept că se pot întâmpla multe până atunci, însă lupta pentru primărie va fi palpitantă. La fel cum a fost şi în 2008, când Nichita a câştigat, graţie sprijinului deschis al liberalilor în turul al doilea şi a unor slăbiciuni ale PDL. Faptul că PNL n-a câştigat mare lucru după acel episod şi că Gavrilă s-a retras rapid din postul de viceprimar e o altă poveste.Au fost atunci pagini întregi în ziarele locale, în care alegătorii PNL erau îndemnaţi să voteze cu Nichita. Dacă n-ar fi existat acea mutare, probabil că PSD n-ar fi câştigat primăria Iaşului.
Alegerile locale de peste doi ani nu vor semăna cu cele din 2008. Cu siguranţă că din spectacol nu vor lipsi candidaţii surpriză şi mutările spectaculoase.
Nu putem şti ce va face Nichita în 2012. Va candida la primărie sau la CJ? La cum evoluează PSD în prezent, candidatura sa la primărie nu e atât de sigură. Însă orice alt personaj din PSD împins în cursa spre Palatul Roznovanu ar pierde. La ora asta, în filială nu există un alt om, capabil să adune voturi precum Nichita.
Am spus într-un comentariu recent că în 2012, Nichita va fi mai greu de bătut ca în 2008. Îmi menţin afirmaţia, deşi actualul primar e un personaj tot mai vulnerabil şi pare tot mai obosit de ultimele lupte politice.
N-a reuşit să ducă la bun sfârşit vreun proiect major pentru Iaşi. Nu i-a ieşit nici cartea Geoană în PSD, iar acest lucru pare să-l fi afectat serios.
Cu toate acestea, e de aşteptat ca pe măsură ce timpul trece, actualul primar să-şi arate hărnicia şi să încerce să cosmetizeze faţa unui oraş încremenit în proiect.
În plan politic, actualul şef al PSD Iaşi pierde influenţă de la o zi la alta. În acelaşi timp, dacă va candida, ar oferi şi luna de pe cer pentru a câştiga.
E drept că totul va depinde şi de ceea ce vor face competitorii politici în 2012. La ora asta, nimeni nu are o strategie. E şi devreme, pentru că scena politică încă se mişcă.
Ce vor face independenţii şi mai ales câtă forţă va avea organizaţia de la Iaşi pentru a lua voturi de la PSD? Ce va face PC sau PRM, partide mici, dar care împreună pot aduna câteva puncte ce pot încurca în turul doi. Cum va juca PNL de această dată şi care va fi candidatul liberalilor? Cine se va bate de la PDL? Va apărea în ultimul moment vreun independent surpriză?
Sunt întrebări care deocamdată n-au un răspuns, pentru că partidele încă au alte preocupări.
Câteva semne se întrevăd deja, culmea, la formaţiunile mici. În 2012, partidele de buzunar nu vor conta, dar pot încurca lucrurile.

Politica

Comentarii

3 comentarii to “Dilema lui Nichita şi surprizele partidelor mici”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)