Ce arată chinurile remanierii
Remanierea se face, nu se anunţă dinainte, spunea în repetate rânduri premierul Emil Boc.
De câteva zile, remanierea e anunţată, dar se face greu. Ieri, parlamentarii PDL s-au întâlnit cu şefii partidului. O discuţie de 4 ore în care nu s-a decis nimic. Va fi remaniere, a spus la finalul şedinţei acelaşi Emil Boc. Ca şi cum băieţii s-ar fi întâlnit să spună ce au făcut în concediu şi pe unde au fost.
Discuţiile prelungite asupra remanierii arată tensiunile din interiorul PDL.
Azi dimineaţă, Emil Boc s-ar fi întâlnit din nou cu preşedintele Traian Băsescu. Care, potrivit ziarului Gândul, ar fi spus că îşi ia mâna de pe guvern dacă remanierea nu va fi una profundă.
Pentru PDL ceea ce se petrece acum e decisiv. Pe de o parte, partidul e jos la capitolul încredere, deci are nevoie de o mutare spectaculoasa, iar pe de altă parte, partenerii de guvernare, în special UDMR, ar putea cârmi spre majoritatea pe care se chinuie s-o încropească PSD şi PNL.
Mai important, acest moment ar putea reprezenta sfârşitul prieteniei între Traian Băsescu şi PDL. Şi totodată punctul de început al unei noi construcţii politice.

Da, mutare spectaculoasa. Inlocuiesti patru anonimi cu alti patru anonimi. Sau cati vor fi, in cele din urma.
Mutare spectaculoasa nu vor avea, dar un spectacol penibil stiu sa puna in scena.
pana la urma se pare ca pleaca 6. interesant, se destrama tripleta BVB din guvern…comentam mai tarziu