Cum salvează locatarii cu centrale incompetenţa CET-urilor

Ieşenii debranşaţi la CET vor plăti la iarnă între 30 şi 50 la sută din valoarea facturii de încălzire a întregului imobil. Adicătelea cum? De ce au mai renunţat locatarii la serviciile CET? De bine, cumva? Pentru că serviciile CET Iaşi erau grozave? Nici vorbă.

S-a plecat pe capete din sistemul centralizat din două motive: preţul şi calitatea serviciilor.

Eu unul, mi-am pus centrală acum 4 ani. Recordul la întreţinere a fost 6 milioane lei, acela fiind momentul renunţării la CET. Plus că trebuia să stai 20 de minute să aştepţi să vină apa caldă pe ţevile răcite de incompetenţa CET-ului.

Acum, ANRSC vine cu propunerea ca toată lumea să plătească. Motivele sunt puerile, dar în esenţă au un singur scop: salvarea CET-urilor din ţară, incapabile să revină pe linia de plutire.

Prost gestionate, unităţile au devenit nişte găuri negre, care înghit bani, fără să producă decât pierderi.

De ce să plătim în fond pentru prostia altora? Chestia cu încălzitul pereţilor e o aiureală fără margini. Vorbesc tot din propria experienţă. Iarna trecută, centrala a duduit, tocmai pentru că pereţii vecinilor erau reci ca gheaţa. Unul dintre ei e plecat mai tot timpul din Iaşi, deci omul nu-şi încălzeşte apartamentul, iar un etaj mai sus şi unul mai jos locuiesc nişte bătrânei, care dau drumul la căldură cât să nu moară de frig.

Şi atunci despre ce pereţi încălziţi mai vorbim? Cine pereţii cui încălzeşte?

Nu cumva ar trebui eu să iau bani de la alţii pentru că în apartamentul meu sunt 22-24 de grade, iar la vecini doar 18?

Dacă măsura va fi aplicată, promit să nu plătesc un leu. Să vină să mă debranşeze. Iese tămbălău mare dacă nu se renunţă la măsură. Iar cu experienţa altor ţări să ne mai scutească!

Administratie

Comentarii

5 comentarii to “Cum salvează locatarii cu centrale incompetenţa CET-urilor”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)