Dan Tapalagă: Comportamentul lui Băsescu seamănă cu cel al lui Iliescu. Şi el s-a predat baronilor mari sau mici din partid
Acceptând toate cele şase propuneri în locul miniştrilor remaniaţi, şeful statului încalcă un set de principii şi obiective declamate public, coboară standardele politice, sacrifică interesul public în favoarea măruntelor jocuri de partid, scrie Dan Tapalagă pe hotnews.ro.
„În primul rând, trece peste propriul angajament, potrivit căruia remanierea promisă la 1 septembrie se va face pe baza unor evaluări. N-a fost să fie. Am avut de-a face cu o remaniere clasică, desfăşurată după toate regulile netransparenţei şi arbitrariului, într-o atmosferă de război între preşedinte şi premier. Ce feţe ponosite la depunerea jurământului! Ce figuri dezolante, ce orizont fără speranţă!”, scrie Tapalagă.
„Cu ei vrea Traian Băsescu să modernizeze statul? Cu ei, cu oameni ca Tabără sau Ariton, va reforma instituţii şi va scoate România din criză? Răspunsul este, în mod evident, nu. Oameni ca ei pot satisface, cel mult, clientela de partid, pot executa mai eficient comenzile partidului, dar nu pot schimba România în bine”, adaugă jurnalistul.
În finalul articolului, Dan Tapalagă afirmă: „Comportamentul lui Traian Băsescu de astăzi începe să semene cu cel al lui Ion Iliescu. Şi el s-a predat baronilor mari si mici din partid. A picat proba de curaj şi imaginaţie despre care vorbeam zilele trecute, iar roboţelul Boc s-a defectat parţial, la fel cum şi Adrian Năstase forţase decuplarea de Cotroceni. Ar mai fi o variantă: Traian Băsescu n-a crezut niciodată în ce spune, prin urmare n-a pierdut astăzi mai nimic, capitulând”.
