Poli Iaşi, preluată de miliardarul Negoiţă. În sfârşit o decizie corectă pentru fotbalul ieşean!

Omul de afaceri Ionuţ Negoiţă va investi în fotbalul ieşean. Dacă mutarea s-ar fi făcut mai devreme, probabil că în vară, Poli Iaşi n-ar mai fi retrogradat în liga secundă. E ceea ce ar fi trebuit să se întâmple la clubul din Copou imediat după promovarea în prima ligă. Nu poţi susţine la infinit din bani publici o echipă de fotbal. Nici nu e sănătoasă această practică, în condiţiile în care ai multe alte treburi de rezolvat în oraş. Încăpăţânarea lui Nichita de a da echipa din mână a dus la lipsa performanţei, iar în final, firesc, la retrogradare.

Primarul n-a vrut asta, iar rezultatele s-au văzut. Echipa a avut în fiecare sezon doar obiective mici.

Venirea lui Negoiţă la Iaşi nu e garanţia că Iaşul va face performanţă. Însă nu exista alternativă. S-a văzut ce s-a întâmplat la Vaslui, Cluj, Urziceni sau Timişoara, unde oamenii de afaceri care au preluat grupările respective le-au dus în cupele europene.

Bine ar fi ca primarul Iaşului să înveţe din această experienţă. N-a acceptat din start cedarea clubului, ba mai mult, i-a pus la zid pe toţi cei care îi dădeau sfaturi.

Până la urmă s-a ajuns tot la aducerea unui investitor cu nume, dar s-au pierdut ani buni.

De altfel, indecizia e una din problemele administraţiei Nichita. Primarul ar trebui să renunţe să vadă în jur doar conspiraţii. Şi mai ales să aplece urechea la critici, nu doar să se înfoaie când toată lumea îl laudă.

Sport

Comentarii

Un comentariu to “Poli Iaşi, preluată de miliardarul Negoiţă. În sfârşit o decizie corectă pentru fotbalul ieşean!”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)