Movilă: Chiar dacă sunt în PDL, nu sunt de acord cu reducerea concediului pentru mame

Deputatul Petru Movilă, membru în Comisia de Sănătate şi Familie a Camerei Deputaţilor, se declară împotriva propunerii ministrului Muncii, Ioan Botiş, de reducere a concediului de creştere a copilului de la 2 ani la 12 luni.

„Chiar dacă sînt în PDL nu voi fi de acord niciodată cu reducerea concediului pentru mame. Este absurd, nedrept şi discriminatoriu să obligi prin lege ca femeile care au născut să se întoarcă la muncă mai devreme de doi ani. Ştiu că acest concediu de maternitate, de doi ani, este foarte important pentru creşterea copiilor, copii care sunt viitorul acestei tări. Acea sumă de 500 de lei acordată drept bonus pentru reîntoarcerea la serviciu nu compensează cele 12 luni care se doresc a fi reduse şi în care un copil ar trebui să fie în continuare lîngă mama lui zi de zi. Mamele ar trebui să hotărască dacă vor să se reîntoarcă la serviciu sa nu în această perioadă. Da, le oferi alternative, dar nu le obligi prin lege. În condiţiile în care natalitatea în România este în scădere, în special în familiile cu părinţi activi economic, adică salariaţi, măsura ar fi total anacronică”, afirmă Petru Movilă.

Politica

Comentarii

2 comentarii to “Movilă: Chiar dacă sunt în PDL, nu sunt de acord cu reducerea concediului pentru mame”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)