Archive for January, 2011

După momentul 24 ianuarie, militarii rezervişti au ieşit din nou stradă. La chemarea PSD Iaşi

După ce lunea trecută şi-au spus oful în Piaţa Unirii, inclusiv pe imnul national, militarii rezervişti au dovedit azi că sunt trup şi suflet alături de PSD. Mai mulţi membri ai Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă au participat la protestul iniţiat de PSD în faţa sediului PDL Iaşi, printre aceştia figurând şi

Politica

Jurnal de blogger

Petru Movila: Doctrina PSD: Scopul scuza orice mijloace Catalin Ivan: Dictatura, Miorita, firi sensibile si oameni care reactioneaza Catalin Toma: Cam asa isi respecta promisiunile Gh. Nichita!

Diverse

Nici un lider marcant al PSD Iaşi n-a fost prezent la acţiunea de pichetare a sediului PDL

Acţiune simbolică a PSD Iaşi azi în faţa sediului PDL, unde câteva zeci de membri social-democraţi au pichetat clădirea. La protestul, desfăşurat în linişte, n-a participat nici un lider marcant al organizaţiei. Maestru de ceremonii a fost Daniel Mătasaru, purtătorul de cuvânt al filialei.

Politica

Între 50 şi 100 de pesedişti vor picheta sediul PDL Iaşi, de la ora 15.00

Protest la sediul PDL Iaşi în această după-amiază, iniţiat de filiala locală a PSD. Acţiunea se înscrie în planul lui Victor Ponta privind chemarea la luptă la nivel naţional a activiştilor PSD, după arestarea şefului CJ Argeş Constantin Nicolescu. Iniţial, locaţia aleasă pentru acest protest a fost Prefectura, însă aseară

Politica

Ipoteză pentru alegerile la primăria Iaşiului: un independent cu imagine bună,care să ia voturi de peste tot

Partidele nu şi-au făcut încă strategia pentru alegerile locale, în condiţiile în care nu se ştie cum va arăta viitoarea lege electorală. Vor fi alegeri într-un singur tur sau va rămâne totul pe actuala formulă, cu finală între primii doi candidaţi? Vor merge PSD şi PNL pe liste comune sau separat? Vor accepta liberalii candidatura

Politica

Liberalii iau distanţă de PSD pe chestiunea cu pichetarea sediilor PDL în cazul arestării şefului CJ Argeş

Şeful PNL Iaşi Relu Fenechiu susţine că liberalii nu vor participa la acţiunile de protest ce vor fi iniţiate de PSD în faţa sediilor PDL în ziua judecării recursului şefului CJ Argeş. „Nu sunt de acord cu astfel de abordări, care îmi amintesc de episodul Bivolaru. Nu vom fi alături de ei în acest caz. [...]

Politica

Pentru prima dată, Fenechiu apare pe lista posibililor candidaţi la primărie. Cine de la PNL Iaşi figurează pe lista pentru şefia CJ Iaşi

Şeful liberalilor ieşeni Relu Fenechiu a spus azi, într-o conferinţă de presă, că PNL are 5 nume de posibili candidaţi la şefia Consiliului Judeţean. „Sunt aceiaşi oameni ca şi la primărie: Marius Bodea, Camelia Gavrilă, Cristian Adomniţei, Mugur Cozmanciuc şi eu”, a spus Fenechiu. Este pentru prima dată când numele lui Fenechiu apare pe lista [...]

Politica

Chiar nu-şi dau seama TV-urile de ştiri cât rău fac PSD şi PNL?

Dăm în Băsescu până ne bate, scrie Cetin Ametcea pe arhiblog.ro, cu referite la atitudinea celor două TV-uri de ştiri, Realitatea şi Antena3. „E probabil cea mai hazlie situaţie din mass media. 2 trusturi, cu vreo 5 televiziuni, s-au montat atât de puternic în a lovi într-o singură direcţie, încât pur şi simplu au devenit [...]

Media

Explicaţiile DNA în dosarul în care judecătoarea Angela Ungureanu e acuzată de luare de mită

Întorsături de la o oră la alta în cazul judecătoarei ieşene Angela Ungureanu, acuzată că ar fi luat 2.500 de lei, drept mită de la o avocată din Iaşi. Aseară, judecătoarea a fost reţinută de procurorii DNA, iar azi, Curtea de Apel urma să se pronunţe asupra emiterii mandatului de arestare pentru 29 de zile. [...]

Diverse

Dan Cârlan anunţă că fix pe 7 martie încep lucrările la Bahlui. Proiectul va fi coordonat de Dorina Isopescu

„Luni 7 martie, adică exact în săptămâna în care se împlinesc doi ani de la lansarea propunerii de proiect privind Parteneriatul pentru Bahlui, vom începe lucrul efectiv în şantier, în albia Bahluiului, în centrul Iaşului”, anunţă Dan Cârlan pe blogul său. „Ne întâlnim aşadar peste 5 săptămâni, în albia Bahluiului, pentru a vedea excavatoarele

Administratie

Mutare surpriză: Sorin Frunzăverde candidează la şefia PDL şi propune schimbarea numelui partidului

Preşedintele CJ Caraş Severin Sorin Frunzaverde a declarat că va candida pentru funcţia de preşedinte al PDL. Anunţul a fost făcut azi în debutul şedinţei de CJ. „Nu pot să spun nici ce m-a determinat şi nici cine va face parte din echipa mea. Am discutat cu câţiva colegi, şi, cum am spus, există această [...]

Politica

Fenechiu, ghiont discret la Ciuhodaru: Una e încrederea, alta e povestea cu intenţia de vot

Liderul liberal Relu Fenechiu a precizat în seara asta la TeleM în emisiunea «Extemporal la democraţie» moderată de Georgeta Condur că proaspătul înrolat în PC Tudor Ciuhodaru nu va deveni automat candidatul Alianţei PNL-PC la primăria Iaşului. „Ciuhodaru stă bine la capitolul încredere, dar întrebarea «Pe cine alegeţi la primărie?» e o altă poveste. Încrederea [...]

Politica

PSD Iaşi va organiza un protest la Prefectură în ziua judecării recursului şefului CJ Argeş

Apelul lui Victor Ponta la social-democraţii din întreaga ţară de a picheta sediile PDL a fost receptat rapid de şeful pesediştilor ieşeni. Gheorghe Nichita a declarat pentru jurnalvirtual.ro că PSD va organiza un protest în faţa Prefecturii judeţului în ziua în care se va judeca recursul la decizia de arestare a şefului CJ Argeş. „Nu [...]

Politica

Jurnal de blogger

Petru Movila: Gaura neagra cu carbune se hraneste! Catalin Ivan: O saptamana de exceptie Dumitru Oprea: Idei pentru Iasi

Diverse

Un joc periculos pus în scenă de Ponta, Antonescu şi TV-urile prietene

Nu ştiu dacă şeful CJ Argeş Constantin Nicolescu e vinovat sau nu. E acuzat printre altele că ar fi jonglat cu fonduri europene. Omul e bine înfipt în judeţ, iar în plus e şeful local al PSD. E problema Justiţiei să-şi facă treaba. E drept că verdictele instanţelor sunt de multe ori ciudate, dar e [...]

Politica