Care şedinţă extraordinară se ţine mâine la CJ?

La CJ se anunţă mâine dimineaţă un nou scandal. La ora 10.00, consilierii sunt convocaţi în Sala Galbenă, dar nu e clară ordinea de zi a întrunirii.

Asta pentru că sunt anunţate două şedinţe extraordinare, una convocată de consilierii PDL, iar cealaltă de reprezentanţii PSD şi PNL. Totul in aceeasi sala si la aceeasi ora.

Primii care au făcut solicitarea „extraordinarei” de la Casa Pătrată au fost pedeliştii, care cer demiterea celor doi vicepreşedinţi Victor Chirilă şi Constantin Adăscăliţei.

În replică, PSD şi PNL au decis să iasă şi ei cu o şedinţă extraordinară, convocarea fiind făcută pe ultima sută de metri.

Reprezentanţii celor 2 partide solicită formarea unei comisii care să analizeze cazul cu montarea camerelor de vedere din pereţi.

Ce se va dezbate mâine totuşi la CJ? E posibil următorul scenariu: ordinea de zi propusă de PDL să nu fie acceptată de PSD şi PNL, partide care deţin majoritatea în CJ.

În acest fel, PSD şi PNL vor putea trece la propria ordine de zi, adică la desemnarea comisiei cu pricina. Rămâne de văzut cum vor reacţiona consilierii PDL şi şeful CJ Constantin Simirad.

Administratie, Politica

Comentarii

4 comentarii to “Care şedinţă extraordinară se ţine mâine la CJ?”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)