DNA a blocat conturile CET, anunţă primăria. Şefii CET tac mâlc. Purtătorul de cuvânt al centralei e în şomaj tehnic

Conturile CET Iaşi au fost blocate luni, la solicitarea DNA, a anunţat conducerea primăriei ieşene. Măsura a fost luată după ce în urmă cu două luni procurorii anti-corupţie au început urmărirea penală împotriva directorului CET, pentru stopaj la sursă.

Informaţia cu privire la blocarea conturilor centralei a venit dinspre primărie, printr-un comunicat de presă. În schimb, şefii CET nu au scos o vorbă pe această temă. Purtătorul de cuvânt al CET Neculai Parasc se află în şomaj tehnic pentru o săptămână.

„Nu sunt la muncă, sunt în şomaj tehnic. Mă interesez, reveniţi în 10 minute”, a spus Parasc, după care n-a mai răspuns la telefon. Directorul CET Iaşi Dorin Ivana nu a putut fi nici el contactat.

În schimb, primăria califică decizia DNA drept abuzivă.

„Decizia luată de DNA Iaşi poate pune în pericol funcţionarea CET Iaşi, care astfel se află în imposibilitatea de a mai furniza apă caldă şi electricitate. Municipalitatea ieşeană a contestat decizia DNA Iaşi şi va trimite scrisori de protest către preşedinţia României, guvernul României, ministrul Administraţiei şi Internelor Traian Igaş, procurorul general al României Laura Codruţa Kovesi, prin care vom semnala situaţia incredibilă de la Iaşi. Facem apel la toate instituţiile statului să înţeleagă că CET Iaşi este o instituţie de utilitate publică, decizia DNA Iaşi punând în pericol asigurarea unor servicii vitale pentru ieşeni”, se arată în comunicatul primăriei ieşene.

Măsura blocării conturilor la CET are legătură cu ancheta în care este vizat directorul centralei, Dorin Ivana, împotriva căruia DNA a început în urmă cu două luni urmărirea penală, pentru stopaj la sursă.

Ancheta procurorilor anti-corupţie a fost declanşată în urma unei sesizări depusă în anul 2009 de prefectul judeţului Iaşi privind neplata de către CET a unor contribuţii la stat în valoare de 40 de milioane de lei.

Prefectul judeţului Iaşi Dragomir Tomaşeschi preciza la începutul lunii aprilie că a sesizat DNA în anul 2009, privind unele nereguli financiare, înregistrate la CET Iaşi, nereguli constatate în urma unui control efectuat la centrala ieşeană de către Direcţie de Finanţe Publice a judeţului.

Potrivit prefectului de Iaşi, CET Iaşi nu ar fi plătit către stat contribuţiile la pensii, sănătate şi şomaj, în valoare totală de 40 milioane de lei.

Directorul CET Iaşi Dorin Ivana a explicat atunci că nu a achitat contribuţiile la stat din lipsă de fonduri şi că a fost nevoit să direcţioneze banii către achiziţionarea de combustibili, astfel încât ieşenii să nu rămână fără căldură în apartamente.

Administratie

Comentarii

2 comentarii to “DNA a blocat conturile CET, anunţă primăria. Şefii CET tac mâlc. Purtătorul de cuvânt al centralei e în şomaj tehnic”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)