S-a bătut în cuie legea cu alegerea primarului din primul tur. Mai poate fi învins Nichita?

Primarii vor fi aleşi din primul tur, a decis azi Camera Deputaţilor, for decizional. Propunerea a aparţinut celor de la PDL, care speră astfel să-şi păstreze mare parte dintre actualii primari.

Totuşi, rezultatul votului (174 voturi pentru şi 110 împotrivă) arată că opoziţia nu şi-a dat interesul pentru a bloca legea, în condiţiile în care situaţia e convenabilă şi PSD-ului.

La Iaşi, cel mai bucuros e fără îndoială Gheorghe Nichita (cu condiţia nominalizării sale din partea USL!), pentru că de regulă primarul în funcţie obţine fără probleme minim 30 la sută, scor care cu greu poate fi atins de vreunul dintre competitori.

Actualul primar poate fi pus în încurcătură doar dacă apar probleme în USL, iar PNL sau PC decid să meargă separat la locale. Surpriza ar putea apărea din partea conservatorilor, care au spus că Tudor Ciuhodaru va candida în orice condiţii la primărie.

O a doua variantă care l-ar încurca pe actualul primar ar fi constituirea unei opoziţii anti-Nichita la Iaşi, care să prezinte la locale un singur candidat. Însă e greu de crezut că s-ar putea ajunge la o astfel de soluţie!

Politica

Comentarii

7 comentarii to “S-a bătut în cuie legea cu alegerea primarului din primul tur. Mai poate fi învins Nichita?”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)