Va fi anunţat duminică reprezentantul PNL înscris în sondajul USL la primărie?
Crin nu mai vine la lansarea programului liberal de guvernare locală. Liderii filialei din Podu Roş spun că şeful PNL Crin Antonescu e plecat din ţară şi că nu poate fi prezent în weekend la Iaşi. La acest moment vor fi insa prezenti Eugen Nicolaescu si Dan Radu Rusanu.
Întrebarea e dacă momentul lansării programului va coincide cu anunţul şefului PNL Iaşi Relu Fenechiu privind candidatul partidului la primărie.
PNL a amânat la nesfârşit să spună cine va intra în sondajul USL pentru primărie, alături de social-democratul Gheorghe Nichita şi conservatorul Tudor Ciuhodaru. E tot mai probabila varianta ca in batalie sa fie aruncat un „iepuras”, pentru a nu deranja candidatura lui Nichita.
Cât priveşte programul PNL pentru primărie, liberalii nu-şi fac prea mari iluzii ca va fi pus în practică, întrucât acesta va trebui preluat de viitorul primar.
În lipsa unei strategii serioase a PNL pentru alegerile la primărie, filiala poate spera doar să impună un număr cât mai mare de consilieri, care să pună presiune pe viitorul edil al oraşului.
Iar dacă tot am amintit de sondajul USL, vor fi două astfel de măsurători, realizate separat de PSD şi ACD (PNL-PC).
Senatorul PSD Florin Constantinescu afirma azi într-o conferinţă de presă că sondajul social-democraţilor va fi demarat săptămâna asta. „Până pe 15 iulie, vor fi gata sondajele în toată ţara”, a spus Constantinescu.
Măsurătoarea PNL-PC e de aşteptat să debuteze tot în aceste zile, cifrele urmând a fi confruntate apoi la centru de conducerile PSD, PNL şi PC.

Citesc de ceva vreme acest site “asa numit impartial” si observ placerea de a ataca :filiala din podu ros” cum va place sa-i spuneti. Inteleg ca va deranjeaza unele persoane din PNL/ori poate tot acest partid. Am o intrebare: Care este candidatul PDL la primarie?? Vad ca acolo sunteti mai informat.
Daca PSD vrea cu adevarat sa castige CJ , e clar ca trebuie doar un singur candidat , altfel voturile se vor imparti intre cei doi si va castiga …Fenechiu . Constantinescu , repet , nu are ce cauta in acest sondaj , nu a fost votat asa cum s-a stabilit . Ce vrea sa faca Constantinescu e clar jocul lui …Fenechiu . Si inca un fapt interesant , BZI , are in acest sondaj doua marionete , Ciuhodaru si Constantinescu !!! E clar ca nici unul din acesti doi candidati nu poate primi girul iesenilor ! Am speranta la ratiunea va invinge si Constantinescu se va retrage in ceasul al 12 – lea !
Sper ca PSD va tine cont de statut , de ceea ce s-avotat in CJ a PSD Iasi si nu in Piata Chirila . Constantinescu e sfatuit prost si datorita lui si a lui Ivan ( Ivane , cat de curand o sa platesti pentru fitile , prea te-ai urcat la cer ) PSD Iasi va sfarsi si mai prost . Daca Lupu nu castiga sau mai bine spus dacaFenechiu ia caimacul , asta se datoreste doar lui Ivan si Constantinescu si atunci Ponta va trebui sa ia masuri cu acesti doi membri asa cum a facut cu Vanghelie , Vasile ori Toma !
Atentiune, atentiune !
Aduc la cunostinta tuturor oamenilor cu capul pe umeri din Iasi, ca declar infiintata astazi, data de mai sus, Unitatea Speciala de Lupta Antidictatura in cadrul USL-Iasi.
Formatiunea inscrie benevol toti membrii de partid apartinatori USL si simpatizanti si doresye sa combata prin mijloace democratice stilul dictatorial din cele 3 partide apartinatoare. De asemenea, doreste sa impuna intronarea democratiei autentice in fiecare partid, in sensul ca liderii sa tina cont si de dorinta membrilor si a simpatizantilor ( viitori mrmbri )
USLA – sii, vor lupta cu arme neconventionale de genul luarii publice de atitudine contra abuzurilor evidente, contra intelegerilor netransparente intre reprezentantii de la varful formatiuniilor politice ce compun USL.
Lupta va fi una de gherila, cu mijloace specifice cum ar fi luarea de atitudine in mijloacele de presa scrise si virtuale, condamnarea prin viu grai a practicilor dictatoriale cu ocazia intalnirilor spontane la piatza, la rand la Posta pentru primirea pensiei, la scara blocului, in tramvai sau la frizerie…
Cer USLA-silor sa lupte cu eroism si abnegatie, pana la victoria finala. Nu va fie frica, ei sunt putini, dar noi si mai putini. De aceea se cer adoptate de urgenta planuri si atitudini specifice pentru combaterea dictaturii .
Am zis. Sa vad ca va inhamati la lupta. Traiasca si infloreasca USL-ul, frate bun cu PCR-ul.
@Marian si Bogdan, e clar ca senatorul Constantinescu va sta ca un os in gat. nu va chinuiti sa-l scoateti ca o sa va strapunga.
v-ati pierdut luciditatea. daca spuneti ca e inhaitat cu nu stiu cine de ce il mai tineti in partid?
e un pericol pt voi, pentru ca joaca pe bune, nu ca gasca din jurul lui gigi si a lui fene.
pana acum vad ca omul se tine de cuvant pas cu pas. a spus ca da 10 excursii la Vatra Dornei unor ieseni si le-a dat. se bate in campnaia asta interna a USL, iar asta deranjeaza al naibii de tare. baieti, tavalugul s-a pornit!
Si eu impartasesc ce spune Bogdan si partial Marian . Constantinescu e omul lui Asimionesei , asta e clar , se vede si din avion . Acele excursii la Zugreni , au fost sponsorizaopolis te de Tonel Cazacu , actualul director de la Tehnopolis …. Gasca vad ca face cu Ivan , cu cei cativa de la tineret cu Tonel Cazacu , Bogdan Alexa si cam atat . Oricum , un esec al PSD in aceasta competitie se datoreaza numai si numai cupluylui Constantinescu / Ivan !
@mai Viteazule, unde e campania lui Nichita pentru CJ?
el ce face pt omul sau Victorel Lupu? unde e minunatul sau candidat.? inteleg ca acum dl Lupu are o mare problema in familie, dar in rest care e strategia lui Nichita? sa-l sustina pe la spate pe amicul sau Fene?
Constantinescu macar se zbate, incearca sa obtina pozitia pt partid, dar aripa nichitista ce face? blat cu Fenechiu/cel/corupt? nesimtire mare pe voi, pacat ca sunteti in acest partid!
Mai Sulita , in primul rand Victorel Lupu nu e omul lui Nichita ci al PSD si reprezinta in mod statutar acest partid ( asa au hotarat forurile statutare , daca statutul mai reprezinta ceva pentr cuplul Constantinescu & Ivan ) in sondajul de la nivelul judetului din interiorul USL . Constantinescu se zbate pentru partid ? Mai sa fie … Ia sa ne spuna pascaneni de afacerile veroase pe care le facea cu Asimionesei si cum i-a dat astuia o mana de ajutor sa culce RETROMUL ! Hai sa ne oprim deocamdata aici …..