Viceprimarul portocaliu de la Paşcani, măturat din funcţie de USL

La capătul a câteva luni de controverse şi de indecizie a primarului PNL Grigore Crăciunescu, USL îşi impune punctul de vedere la Paşcani, reusind shimbarea vicelui Ioan Ionita (PDL). Maşinăria PSD-PNL bifează astfel prima victorie, după ce ieri la Iaşi, liderii USL Iaşi au decis schimbarea din posturi a tuturor viceprimarilor PDL din judeţ.

Azi, în şedinţa de consiliu local de la Paşcani, în favoarea schimbării lui Ioan Ioniţă au votat consilierii PSD şi PNL. Aleşii PDL, precum şi un independent, au refuzat să voteze.

Ioniţă, care e totodată şi liderul PDL Paşcani, a spus înainte de a se trece la vot că indiferent de ceea ce se va întâmpla în CL, PDL trece în opoziţie la Paşcani.

El l-a acuzat pe primarul PNL Grigore Crăciunescu că e instabil politic, amintindu-i acestuia că în 2008, în turul doi, a fost sprijinit de PDL în bătălia cu pesedistul Dumitru Pantazi. De altfel, Crăciunescu a evitat până în ultima clipă să-l schimbe pe vicele pedelist, dar nu a mai reuşit să facă faţă presiunilor venite de la Iaşi din partea şefilor alianţei, Nichita şi Fenechiu

Şedinţa în care a fost schimbat vicele pedelist a fost atent supravegheată de vicepreşedintele CJ, liberalul Victor Chirilă şi de deputatul PSD de Paşcani, Neculai Răţoi.

Interesant, în şedinţa de azi, nu a fost ales un nou viceprimar, strategia USL fiind în doi paşi, primul fiind acela al schimbării reprezentantului PDL. Cel mai probabil, la Paşcani, postul de viceprimar va fi ocupat tot de un liberal.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)