Inspectorul de română din ISJ Iasi despre subiectele date azi la bac

Mihaela Apetroaie (inspector IŞJ Iaşi): „La proba scrisă a examenului de bacalaureat (sesiunea 2, august – septembrie 2011), disciplina Limba şi literatura română, s-a extras varianta 3, elaborată de către Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare. După modelul cunoscut, candidaţii au avut de rezolvat, pe parcursul a trei ore,  trei subiecte, fiecare de câte 30 de puncte, la care se adaugă cele 10 puncte din oficiu.

• La primul dintre acestea, textul nestudiat a fost selectat din romanul Adela, scris de Garabet Ibrăileanu. Pornind de la fragmentul respectiv au fost formulate nouă cerinţe care vizează cunoştinţele de limbă română (indicarea unor sinonime pentru cuvinte date, rolul punctelor de suspensie într-o secvenţă, alcătuirea unui enunţ în care să apară o expresie care să conţină verbul a se duce) şi, în mod deosebit, pe cele de receptare a unui text epic (menţionarea perspectivei narative, a două motive literare, a două trăsături ale genului epic, interpretarea unei secvenţe date etc). Aceste cerinţe au avut un grad mediu de dificultate.

Subiectul al II-lea a vizat modul în care candidaţii redactează un text de tip argumentativ, despre prietenie, pornind de la afirmaţia lui Nichita Stănescu: Prietenia nu este un dor, ci o prezenţă. Citatul este generos, permiţând elaborarea unui text care impune anumite rigori, ce trebuie respectate întocmai.

La subiectul al III-lea, eseul de 2-3 pagini are în vedere prezentarea modului în care se reflectă o temă (banul, destinul, istoria, familia etc) într-o nuvelă studiată. Se putea opta, de exemplu, pentru Moara cu noroc de I. Slavici, La ţigănci de Mircea Eliade sau Alexandru Lăpuşneanul de C. Negruzzi.  Faptul că tema literară nu a fost impusă, candidaţii având posibilitatea de a-şi  alege opera, este în avantajul acestora.

• Aşadar, se poate considera că, în ansamblu, varianta extrasă are un nivel mediu de dificultate, fiind accesibilă  pentru candidaţii care şi-au însuşit, în ciclul liceal, cunoştinţele de specialitate fundamentale”.

Diverse

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)