PSD bate în cuie joi lista judeţelor unde va avea candidaţi

Liviu Dragnea, secretarul general al PSD a declarat la B1TV că social-democraţii vor stabili joi în Comitetul Executiv judeţele unde vor avea candidaţi.

„Joi, vom aproba cele 21 de judeţe unde vom avea oameni la CJ şi cele 20 de municipii unde vom depune candidaturi”, a afirmat Dragnea.

Nu e clar dacă negocierile dintre PSD şi ACD (PNL-PC) vor fi terminate până joi sau dacă vom afla doar care sunt pretenţiile PSD, urmând ca după aceea să aibă loc discuţii şi cu ACD.

Logic ar fi ca mai întâi, cele trei partide să poarte negocieri, iar mai apoi, în forurile superioare, să fie validate poziţiile care revin fiecărei formaţiuni în parte.

Altfel, la Iaşi, spre exemplu, am putea avea situaţia stranie în care atât PSD cât şi PC revendică oficial primăria, în timp ce şefia CJ ar fi râvnită şi de PSD şi de PNL.

Liderul PSD Iaşi Gheorghe Nichita declara recent că la Iaşi lucrurile sunt clare, adică el va fi candidatul USL la primărie. Nichita a mai spus că la CJ postul ar putea reveni ACD. Senatorul social-democrat Florin Constantinescu, unul dintre aspiraţii partidului la şefia CJ, afirma în urmă cu câteva zile că PSD ar trebui să aibă candidaţi şi la primărie, dar şi la CJ, motivând că în judeţ, PSD are scor dublu faţă de liberali.

Politica

Comentarii

Un comentariu to “PSD bate în cuie joi lista judeţelor unde va avea candidaţi”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)