Oajdea: La Fortus, administratorul special a fost numit pe criterii clientelare. Cer demiterea șefului AVAS
Deputatul PDL Daniel Oajdea i-a cerut azi premierului Emil Boc să-l demită pe șeful AVAS. Asta pentru că la societatea Fortus din Iași desemnarea administratorului special s-a făcut „netransparent, pe criterii clientelare”.
În această săptămână, AVAS, care deține pachetul majoritar de acțiuni la Fortus Iași, a decis desemnarea în postul de administrator special a lui Ștefan Simion, „un personaj despre care nimeni nu știe nimic”, după cum afirmă Oajdea.
„Ar fi trebuit să se facă o selecție atentă, eventual după analizarea unor CV-uri. Cum a numit AVAS acest om? Societatea Fortus este într-o situație grea și nu e corect să căpușezi tot ce a rămas acolo cu ajutorul AVAS”, a declarat Daniel Oajdea.
„Cer premierului să-l demită pe șeful AVAS și pe proaspătul administrator special de la Fortus. Noi ca partid trebuie să promovăm atent oamenii. Despre Simion, nu știm nimic, am auzit doar că vine din Caraș Severin”, a spus Oajdea.
El a adăugat că nu vede vreo deosebire între PDL și PSD sau alte partide care au fost la guvernare și care au căpușat societățile de stat.
„Fortus nu are nici o șansă să fie pusă pe picioare, atâta timp cât AVAS pune oamenii pe criterii arbitrare”, a adăugat Oajdea.
Începând de miercuri, Fortus Iași are un nou administrator special, Ștefan Simion, nominalizat de către AVAS.
Surse din cadrul societății Fortus Iași susțin că Simion ar fi un apropiat al prim-vicepreședintelui PDL, Sorin Frunzăverde.
Noul administrator a fost desemnat în cadrul Adunării Generale a Acționarilor, în care AVAS deține 60 la sută din voturi.

De parca numirile astea se fac si altfel. De ce nu o intrebati pe Mihaela Popa? Ea nu este straina de aceste numiri, mai ales la Fortus. Sau CUG, cum ii zicea in vremurile bune, in care sacalii erau sugari.