Gabriel Grigore: Mi-e silă de toţi comuniştii, comunistoizii şi ticăloşii care şi-au găsit brusc valenţe monarhiste

Fostul viceprimar Gabriel Grigore scrie pe blogul său că îi este silă de declaraţiile celor care brusc şi-au găsit valenţe monarhiste, doar pentru a mai lovi o dată în Băsescu.

„Daţi-mi, vă rog, voie ca astăzi să-mi fie silă, pur şi simplu silă, de unele declaraţii (sunt citate afirmaţiile lui Iliescu pe hotnews.ro şi Fenechiu pe jurnalvirtual.ro – n.a) şi de toţi comuniştii, comunistoizii şi ticăloşii din Parlament sau din afara lui care acum şi-au găsit brusc valenţe monarhiste, doar fiindcă mai pot lovi încă o dată în Băsescu. Pur şi simplu l-au folosit pe Rege, ca să-şi regleze ei conturile politice, au fost exact precum mafioţii care se duc la înmormantarea cuiva pe care tot ei l-au ucis”, afirmă Grigore.

El aminteşte că în 1990, atunci când s-a înscris în PNŢCD, era infernal să fii monarhist.

„Aveam un preşedinte care spunea despre rege că e «un moşneag de 70 ani» şi-l asmuţea pe Vadim Tudor să îl bălăcărească pe Regele Mihai şi să explice poporului în imunda lui gazetă cum e cu «iepele» acestuia, ca referire la fiicele regelui. Eu eram monarhist, într-un partid monarhist, într-o perioadă în care Regelui i se prăbuseau copaci în cale ca să nu-şi poată vizita mormintele familiei de la Curtea de Argeş, în care era întors de la aeroport şi tratat ca un nimeni, ba mai rău, ca un criminal”, mai scrie Gabriel Grigore.

Politica

Comentarii

13 comentarii to “Gabriel Grigore: Mi-e silă de toţi comuniştii, comunistoizii şi ticăloşii care şi-au găsit brusc valenţe monarhiste”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)