Movilă îi cere lui Nichita să nu ridice maşinile parcate ilegal, dar care nu blochează circulaţia

Şeful PDL Iaşi Petru Movilă îi cere primarului Nichita să facă diferenţa între maşinile parcate ilegal care blochează traficul şi cele parcare neregulamentar, dar care nu încurcă traficul prin zona respectivă.

El spune ca în acest al doilea caz, maşinile n-ar mai trebui ridicate, fiind indicată doar amendarea şoferilor cu pricina.

Movilă a trimis în acest sens o scrisoare deschisă primarului Gheorghe Nichita:

„Constatăm cu neplăcere de ceva vreme că municipiul Iaşi s-a transformat într-un imens şantier, unde traficul este haotic iar şoferii sînt nevoiţi să piardă în trafic ore bune pentru a putea ajunge de la o destinaţie la alta.

Chiar şi în aceste condiţii, absolut imposibile pentru marea majoritate a şoferilor ieşeni, ridicatul autovechiculelor parcate neregulamentar se menţine la cote ridicate, deşi, de cele mai multe ori, ieşenii sînt nevoiţi să recurgă la aceste artificii în condiţiile în care, chiar dacă doresc, nu mai au unde parca în conformitate cu litera legii.

Astfel că, traficul deviat, şantierele deschise în nenumărate zone din oraş, dar şi faptul că locurile de parcare în municipiul Iaşi sînt extrem de puţine, fac aproape imposibilă parcarea regulamentară şi absurdă ridicarea maşinilor pentru încălcarea hotărîrilor privind buna conduită în trafic.

În aceste împrejurări, consider că este necesară adaptarea la noile condiţii de trafic a modului în care şoferilor li se pot ridica autoturismele. Apreciez că modificarea Hotărîrii de Consiliu Local 172/2002, privind gospodărirea şi menţinerea curăţeniei în municipiul Iaşi, este mai mult decît necesară.

Menţionez că este nevoie de o nouă hotărîre care să stabilească faptul că pot fi ridicate doar autovehiculele care încurcă circulaţia sau obturează căile de acces în diverse instituţii publice. În schimb, şoferii care parchează neregulamentar, dar care nu prejudiciază traficul rutier, vor fi pasibili doar de aplicarea unei amenzi, conform hotărîrilor în vigoare.

Aceasta măsură va fi benefică atît pentru ieşeni cît şi pentru fluentizarea traficului în municipiul Iaşi, şi aşa strangulat de numeroasele şantiere unde se lucrează. De asemenea, consider că atît timp cît în Iaşi vor fi deschise şantiere va fi aproape imposibil pentru şoferi să parcheze regulamentar.

În aceste cazuri, recomand Consiliului Local să decidă că, acolo unde se lucrează, unde sînt străzi în lucru, să se renunţe la ridicarea maşinilor, blocarea roţilor sau amendarea şoferilor pentru parcare neregulamentară”.

Administratie, Politica

Comentarii

2 comentarii to “Movilă îi cere lui Nichita să nu ridice maşinile parcate ilegal, dar care nu blochează circulaţia”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)