Începe adevăratul meci în PSD

Geoană a fost mazilit. Decizia finală din Comitetul Executiv al PSD e doar o chestiune de timp. Însă pentru PSD şi mai ales pentru Victor Ponta e doar începutul. Urmează o altă bătălie, cea cu Iliescu şi Năstase, pentru controlul asupra partidului. Nici unul dintre vechii înţelepţi ai PSD nu poate fi comparat cu «Prostanacul». Iar o eventuală confruntare deschisă între Ponta şi cei doi grei din PSD ar avea cu siguranţă alte urmări decât simpla debarcare din partid a lui Mircea Geoană.

Zilele trecute, Vasile Dâncu, considerat lider al grupului de la Cluj din PSD, lansa pe blogul său un îndemn aproape explicit la adresa lui Ponta.

Mai précis, Dâncu îi solicită lui Ponta să nu se oprească aici, ci să încerce scuturarea PSD de figurile vechi ale partidului, Năstase şi Iliescu.

„Dacă Ponta este destul de hotărât să mergă până la capăt, el are două variante câştigătoare. Aş putea spune chiar că are un win-win perfect. Îl elimină pe Geoană, apoi merge mai departe cu schimbarea conducerii şi reformează partidul. Dacă pierde în luptă, dar le lasă corabia coşcovită vechilor figuri, aceasta se va scufunda în şase luni. Pe noua lui corabie se vor duce toţi care visează la un partid modern al stângii, fără toate tarele celor douăzeci de ani de democraţie împleticită. Iliescu sau Năstase au tot ameninţat cu plecarea, şi-au făcut chiar bagajele de câteva ori, dar Ponta este obligat să lupte pînă la capăt şi asta înseamnă chiar această variantă extremă, spune Dâncu.

Răspunsuri tăioase marca Năstase şi Iliescu

Năstase şi Iliescu n-au stat mult pe gânduri. “Are vreo autoritate morală, după toate acestea, V. Dancu să dea sfaturi în materie de strategie politică ??? Ce valoare au toate teoriile, ca şi prognozele lui ??? Iar, incitarea la scindarea partidului intre “cei vechi” si “cei tineri”, încercările de a alimenta suspiciuni şi neîncredere între vechii lideri – Iliescu şi Năstase – şi tânărul preşedinte Ponta, constituie o manevră veninoasă, nedemnă şi o veritabilă provocare din partea lui V. Dancu”, sscrie Ion Iliescu pe blogul său.

Nici Adrian Năstase nu s-a lăsat mai prejos.

”Vasile Dâncu îi propune lui Victor Ponta reînceperea «jihadului» în PSD. În opinia mea, PSD-ul a fost şi este, în continuare, un partid în care mai multe generaţii coabitează. Sigur, se poate crea PSD- Aripa tânără, pe modelul liberal lipsit de succes. Nu cred însă că ne dorim aşa ceva. în acelaşi timp, nu cred că un partid care acoperă o zonă electorală largă poate funcţiona cu un fuhrer”, spune Năstase.

”Am înţeles că unii îşi doresc un PSD mic şi «reformat». «Small is beautiful». Doamna Pippidi ne spunea acelaşi lucru. Mi se pare însă ciudat că pentru unii – Vasile Dâncu face parte dintre ei – obiectivul prioritar, de ani de zile, pare a fi să fie dat jos de pe pereţii PSD Ion Iliescu. În numele acestui obiectiv «reformator», Vasile Dâncu l-a susţinut pe Geoană la preşedinţia partidului în 2005 şi tot în numele acestui obiectiv «nobil» vrea să-l dea afară din partid pe acelaşi”, mai scrie Năstase pe blogul său.

Politica

Comentarii

Un comentariu to “Începe adevăratul meci în PSD”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)