Strategia lui Nichita în viitoarea campanie electorală
Primarul cel puternic Gheorghe Nichita a fost răpus de un strat de zăpadă de 30 de centimetri. Oraşul a fost blocat aproape o săptămână, iar oamenii au fost pe bună dreptate revoltaţi.
În emisiunea «Linia Întâi», pe care am realizat-o lunea trecută la TeleM, telefoanele au curs întruna. Un singur telespectator din vreo 20 i-a luat apărarea. Restul s-au plâns de incompetenţa lui Nichita, acordându-i note de unu şi doi pentru modul cum a gestionat episodul cu zăpada.
În loc să-şi ceară scuze pentru disconfortul creat ieşenilor, Nichita sare la gâtul presei care nu-l laudă. Momentul s-a petrecut ieri, când (într-o conferinţă de presă!) edilul i-a băgat pe toţi în aceeaşi oală. A vorbit de caracatiţa imobiliară-mafiotă, ale cărei braţe acţionează la unison (patronul de televiziune, şantajistul de presă, oengistul plus Prefectură şi CJ).
Asta va fi strategia lui Nichita în campania electorală viitoare. Cine îl critică, va fi băgat în aceeaşi oală. Cu toţii, vor fi instrumentele „caracatiţei”, cu care primarul vrea să sperie alegătorii.
«Dacă nu ies eu primar, e mare pericol. Oi fi eu rău, dar vedeţi ce-i în partea ailaltă», asta vrea să transmită Nichita. Aceeaşi placă a funcţionat în anii 90 şi la nivel naţional, cu ungurii, regele etc.
Următorul pas al lui Nichita va fi identificarea contracandidatului său cu balaurul care stă după colţ.
Va încerca să deturneze atenţia de la propriile sale eşecuri. Ştie că a dat-o în bară cu oraşul, iar acum încearcă să abată atenţia şi să arate că altul mai bun ca el nu există.
PS: Il astept pe Nichita oricand doreste la TeleM, luni si miercuri, intre orele 19 si 21. Ca sa discutam deschis despre bataia de joc din Tatarasi, santierul de la Hala, parcari, caini comunitari etc.
un (moderare jurnal virtual) acest primar. alegatorii nu sunt prosti. mergi pe strada draga Gigi si vezi cati te mai sustin. (moderare jurnalvirtual)
Florine, sunt tare curios sa aflu parerea ta despre BZI…
Nichita isi face jocul da mai vinovati sunt liberalii care vad ce se intampla si il tin in spate. in special Fenechiu. eu sper ca Adomnitei sa nu intre in troaca asta, ca nu-l votez la cejeu. ar tb sa se tina deoparte de gasca.
@Maria, am mai spus-o, repet: nu as lucra niciodata la bzi
apropo de Tatarasi. prea minunata strategie a subordonatilor… a reusit in cele din urma sa dezapezeasca Vasile Lupu spre Bucsinescu, zapada de pe strada au dat-o pe trotuar. am zis … ok, calarim zapada.. o zi nu se pot dezapezi strazile si trotuarele al foc automat.deci suportam! trotuarul nu a fost dezapezit, trecatorii au batatorit zapada… si noaptea trecuta surpriza: un utilaj strategic a considerat utila sa uniformizeze gramezile ramase ne atinse… prin urmare iar a imprastiat zapada pe trotuar! multumim! personal parcurg acel trotuar de 2 ori pe zi!
@ Maria .. parerea despre Bzi? ce legatura are bzi/telem/balanescu cu faptul ca avem un primar… negospodar..?
Azi am fost în patru cartiere, dacă nu cinci (dacă Sărăria poate fi categorisită separat). O imensă bătaie de joc. În Alexandru, pentru a le lua ochii oamenilor, a fost oarecum deblocat bulevardul principal. În schimb la intrările din școli și grădinițe, nimic! Absolut nimic… În Tătărași, în afara bulevardului V. Lupu, care e doar oarecum deszăpezit dar denivelat de lucrări începute acum nici nu mai știu câți ani și neterminate la termen (2009), pe Ciurchi spre Tudor se circulă pe un singur fir. În CUG, noroc că e larg bulevardul… În Copou, singura, dar singura mașină care lucra la îndepărtarea zăpezii era, (ați ghicit deja) la intersecția străzii Dumbrava Roșie cu cea care duce la stadion (că deh, asta era important)… Părerea mea sinceră e că dacă Nichita mai iese o dată primar, putem pleca cu toții… Orașul acesta va fi unul mort din toate punctele de vedere…
fratilor, Nichita nu-i bun, asta-i clar. dar cine e alternativa?
Nichita poate fi batut si inca foarte usor. un candidat credibil, inbdependent, sustinut de intreg Iasul. sa ramana Gigi si Fenechiu singuri…
Domnule Florin Ghetau, Nichita a facut mai multe acuzatii.
1. Patronul Tele M a atacat in mod constant Palasul pentru ca nu a reusit sa il faca dumnealui in locul lui Dascalu. Apropierea de Moldova Mall ar crea o concurenta care i-ar omori afacerea.
2. BZI il ataca si santajeaza pe Nichita pentru ca patronul Ghiocel Asimionesei nu primeste contracte de la primarie si pentru ca are o vila fara niciun fel de autorizatie. Primaria i-a aplicat o amenda destul de mare. De fapt Politia locala, pentru ca acolo este acum Control urbanism. BZI sta intr-un spatiu inchiriat de la Consiliu Judetean pentru care nu si-a mai platit chiria de ani buni.
3. Balanescu are spatii centrale inchiriate de la primarie de pe vremea lui Simirad. Nu a platit chiria pentru ele, adunind datorii de 1 milion de euro. Sotia lui este avocat si da in judecata (gratis, ca nu plateste onorariu) primaria de fiecare data cind ar trebui sa plateasca si tergiverseaza foarte mult procesele. Balanescu are intelegere clara cu BZI. Ciprian Boaru apare de fiecare data cu citeva minute inainte de a incepe Balanescu vreun scandal sau este dus cu masina de acesta.
Sper ca mi-a fost comentariul in ton cu titlul si o parte din articol. V-as ruga, in calitate de jurnalist vechi, sa va spuneti parerea despre aceste lucruri. Mai ales despre punctele 2 si 3. Sper sa nu imi raspundeti la fel ca doamnei/domnisoarei Maria. Dumneai v-a intrebat ce parere aveti, nu daca ati lucra vreodata la BZI. Deoarece vad ca raspundeti la comentariile adresate, va astept cu interes raspunsul.
@Petru,
1. ce a vrut sau nu patronul TeleM habar n-am. dar eu unul n-am fost din start de acord cu plantarea Palasului in buricul targului. acolo trebuia amenajat un parc imens in care iesenii sa se bucure. dar deh, interesele au fost mai mari decat ceea ce vrea un umil jurnalist. la fel cum nu-s de acord nici cu plantarea parcarii subterane din fata Teatrului.
2 si 3. Nu am eu treaba cu ce scriu cei de la BZI sau cu ce face Balanescu. Daca BZI il santajeaza pe Nichita atunci e grav, iar primarul are tot dreptul sa-i actioneze in judecata.
sunt responsabil doar pentru ceea ce scriu/spun si nu incercati sa amestecati lucrurile. faptul ca am spus: «niciodata n-as lucra la BZI» cred ca e suficient.
pt mine, presa inseamna cu totul altceva. accept sa fiu combatut, dar nu-s responsabil pt faptele altora!
Eu inteleg strategia unora, e simpla: Baga-i pe toti in aceeasi oala, poate prinde.
apropo, strada Vasile Lupu cand e gata?
Domnule Ghetau, nici nu mi-a trecut prin cap ca ati fi avut vreo treaba cu ce scriu cei de la BZI. Totusi intrebarea mea era alta: ca jurnalist cu multa experienta ce parere aveti despre modul de a face presa a celor de la BZI. Observ ca ati ocolit un raspuns direct. V-ati propus sa candidati undeva anul asta? Glumeam. Bafta in ceea ce faceti si sper sa vad cit mai multa obiectivitate in activitatea dumneavoastra si pe viitor.
Incredibil ce face Nichita din orasul asta. Nici astazi nu erau deszapezite stradutele din nicolina si cug. Halal primar!