Explozie puternică într-un bloc din Dancu. O persoană a fost rănită, iar 16 apartamente au fost avariate
O persoană a fost rănită, iar 16 apartamente au fost avariate în urma unei puternice explozii care a avut loc într-un bloc cu patru etaje din cartierul ieşean Dancu.
Locatarii spun că deflagraţia s-ar fi produs din cauza unei centrale de apartament defecte.
Explozia s-a petrecut sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 5.00, într-un apartament al unui bloc cu patru etaje din cartierul ieşean Dancu.
Au fost avariate 16 apartamente din blocul respectiv, precum şi mai multe maşini parcate în zonă.
În urma deflagraţiei, extrem de puternică, o persoană a fost rănită, suferind arsuri de gradele II şi III pe suprafaţa corpului, aceasta fiind transportată la spitalul „Sfântul Spiridon”.
În urma exploziei, locatarii din bloc au fost evacuaţi, iar zona a fost împrejumuită. Totodată, zeci de oameni din blocurile învecinate au ieşit din case, speriaţi de bubuitura puternică.
Gazul metan şi curentul electric au fost oprite în zonă. A fost demarată o ancheta în acest caz, pentru ase stabili cauza deflagraţiei.