Ce va face PSD? Se va disocia de Năstase sau dimpotrivă îl va socoti un erou?

Adrian Năstase a fost mutat de la Spitalul Floreasca la Spitalul Penitenciar Rahova. Povestea nu se termină însă aici, pentru că tărăboiul va continua, chiar dacă la o altă intensitate.

De mâine, întrebarea e ce va face PSD, dar mai ales ce va face Victor Ponta.

Va rămâne Năstase preşedintele Consiliului Naţional sau va fi înlocuit? Dacă da, atunci va fi dat jos doar din funcţie sau va fi scos şi din partid? Sau dimpotrivă, va fi promovat ca un erou, într-o funcţie onorifică?

Dansul PSD e unul pe sârmă. O sancţiune în PSD dată lui Năstase ar anula întreg discursul din ultimele zile al majorităţii liderilor pesedişti. De cealaltă parte, lipsa unei sancţiuni ar da apă la moară adversarilor PSD.

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea susţinea zilele trecute că PSD nu se disociază de fostul premier Adrian Năstase şi că era acestuia nu s-a încheiat.
Dacă PSD decide să rămână alături de Năstase, după cum indică declaraţia lui Dragnea, ce va face PNL? În primele zile de după episodul condamnării (sinuciderii), liberalii s-au plasat în corpore, alături de Năstase şi PSD. De câteva zile, corul liberalilor s-a mai subţiat.

USL are de luat în perioada imediat o decizie importantă. Cel mai riscant raspuns ar fi asaltul asupra Justiţiei.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)