Fostul purtător de cuvânt de la CJ candidează pe listele PER, în Dacia. „Cadou” ecologist pentru Hogea în CUG
Partidul Ecologist Român şi-a stabilit candidaţii la Iaşi, pe listă fiind şi câteva nume surpriză.
În Dacia, va candida fostul purtător de cuvânt al CJ, Sebastian Tătaru, pe Copou medicul Florin Mitu de la spitalul de Recuperare, iar pe CUG Florin Slabu, fondatorul Ligii Liceelor ieşene. Ultimul nu e în relaţii deloc bune cu Vlad Hogea (PPDD), cel care candidează tot pe CUG, semn că am putea avea o campanie interesantă în zona respectivă.
Toţi aceştia vor candida la deputaţi.
Întrebat de ce a intrat în cursă, Tătaru a precizat că vrea să spună în campanie „tot ce are de spus”, fără a fi constrâns de vreo funcţie administrativă.
El a mai afirmat că va duce o campanie din uşă în uşă, menţionând că nu are bani pentru o campanie opulentă.
„Îmi voi face pliante alb-negru şi voi avea afişe. Nu vor fi foarte multe, pentru că fiind ecologişti, ne gândim şi la păduri”, a spus Tătaru.
Tot din partea PER, va candida în Tătăraşi medicul Răzvan Constantinescu.
mare candidat si Tataru. daca va lua 200 de voturi. nici nu a juta nici nu strica nimanui candidatura lui
in tatarasi razvan constantinescu are sansa in fata lui iacoban (moderare jurnalvirtual)
are sansa porcului de ignat
iacoban nu va lua 50 la suta. acolo e spinu, tanarul nedelcu de la ppdd plus ecologistul constantinescu.
“IEPURI” aruncati in batalii politice din care nu pot iesi decat invinsi!
e greu de crezut ca are vreunul sanse. intrebarea e de unde vor rupe voturi.
cred ca ar trebui sa se mai schimbe si clasa asta politica si sa se inceteze cu “mostenirea colegiului”. Ma bucur mult ca vad si alti candidati, fete noi, nume noi, tineri cu alte mentalitati. Pe Sebastian il cunosc de la televizor, ziare, functia pe care a detint-o si cred ca are sanse de castig, mai ales ca e tanar ,e din generatia 80. Sa stii ca Alexandru e cu tine si tineretul e de partea ta ……ne-am saturat de promisiuni de la “mosnegi” …de promisiuni traim de 20 de ani!!!!!
‘
@iesean: esti Sebastian Tataru?
@cetateanul nervos – Eu sunt ala pe care-l cauti. Te pot ajuta cu ceva?