Ludovic Orban: PNL are mai mulţi candidaţi la prezidenţiale, nu doar unul sau doi. Îl vom desemna când se apropie alegerile, funcţie şi de sondaje
Liberalul Ludovic Orban susţine că PNL are mai mulţi oameni care ar putea fi candidaţi la preşedinţia României, nu doar liderul formaţiunii Crin Antonescu sau fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, care a declarat ca ia si el in calcul aceasta varianta.
“PNL are mai mulţi candidaţi, nu doar unul sau doi, care să fie buni pentru ţară”, a spus deputatul PNL pentru ziare.com.
El a fost întrebat şi dacă asta înseamnă că nu e bătut în cuie Crin Antonescu.
“Vom face desemnarea când se apropie alegerile (din 2014 – n.r.), trebuie ţinut cont de rezultatele cercetărilor sociologice”, a răspuns Ludovic Orban.