Scandal monstru în Parlamentul European. Macovei îl acuză pe Ivan de minciună şi cere PSD să-i retragă sprijinul

Europarlamentarul PSD Cătalin Ivan a declarat recent că Monica Macovei ar fi cercetată de “Comisia de etică” a Parlamentului European pentru că a “minţit şi dezinformat” instituţia în această vară, în timpul suspendării preşedintelui Traian Băsescu.

“Nu am nici o îndoială că Monica Macovei este expertă în minciună, dezinformare şi defăimare. I-a ieşit destul de bine şi împotriva României nu mai departe de această vară, când a intoxicat Parlamentul European cu scrisori în care vorbea de arestarea judecătorilor, presiuni asupra procurorilor, lovitură de stat şi evenimente similare mineriadelor din anii ’90″, a spus Cătălin Ivan, şeful europarlamentarilor PSD.

„Nu sunt investigată sau verificată de nimeni şi nu există o Comisie de etica în Parlamentul European, aşa cum a prezentat public Ivan. Scrisoarea pe care am primit-o pe 28 noiembrie 2012, de la unul din membrii Comitetului Consultativ din Parlamentul European arată negru pe alb că Ivan a minţit, că i se va cere socoteală şi că întregul Comitet va acţiona în acest mod”, a replicat Monica Macovei.

Detalii pe oradeiasi.ro

Politica

Comentarii

3 comentarii to “Scandal monstru în Parlamentul European. Macovei îl acuză pe Ivan de minciună şi cere PSD să-i retragă sprijinul”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)