În ce condiţii se va rupe USL
Mulţi prevăd că USL se va rupe în 2013. Greu de crezut. Deocamdată, nici PSD, nici PNL nu-şi doresc asta. Plecarea PNL în opoziţie nu convine PSD, pentru că asta ar însemna dureri de cap pentru un viitor guvern Ponta3.
În 2013 vom asista însă la pregătirea rupturii. PSD, în stilu-i caracteristic, va încerca să acapareze scena, racolând parlamentari şi de la PPDD şi de la PDL. Detalii pe oradeiasi.ro
PREVIZIUNI
Întorsătura dată de liderii USL după ce şi-au văzut sacii şi făina puse în pod, la adăpost de nămeţi şi inundaţii, mă fac să întrevăd că liniştea şi „pacea socială” atît de dorită de mahării din toate partidele, este departe de a aduce în anul ce vine acea intrare liniştită în rutină, cu toate că este evident că asta doresc dumnealor…
Băsescu şi clica sa – dar mai ales guvernatorul provinciei româneşti de la marginea UE – pot şi sunt mulţumiţi de rezultatele şi efectele atinse de capcanele agenturilor româneşti în cooperare cu oculta mondială ce stă cu ochii pe subsolul nostru. Cei Trei Crai de la răsărit care şi-au unit forţele să ia locul de la masa din careul navei căpitanului chior şi veşnic beat, au sperat să aibă o victorie facilă bazată pe revolta marinarilor, dar uite că revolta nu prea a avut efectul scontat.
Ăştia îşi închipuie şi tot perorează că avem nevoie de linişte, de multă, multă linişte ca ei să redreseze ţara, dar se fac evident că nu îşi dau seama că poporul vrea să fie linişte şi ţara asta să fie corect guvernată abia după ce în fruntea ei nu va mai fi ticălosul care ne-a batjocorit onoarea, imaginea, care ne-a umilit folosindu-se de scheme meschine şi de oameni asemenea lui, după ce ne-au luat dreptul la speranţă, la linişte, la zîmbet…
Tripleta de Aur „de trompetă” trebuie să înţeleagă că ceea ce acum se aude doar ca un murmur firav şi timid nu este decît uvertura la grandioasa operă epopeică ce se desfăşoară sub ochii lor. Pînă Băsescu nu este eliminat de pe scaunul devenit de WC de la Cotroceni prin orice mijloace, prin orice metode, cu demisie, cu hotărîrea Parlamentului cu asasinat, cu lapidare, cu glonţ de argint, orice alege EL – cu voinţa americană, europeană, a eschimoşilor di Africa Centrală, sau a cui o vreţi voi – POPORUL ROMÂN nu acceptă nici un fel de coabitare.
Dacă aţi fi luat voturi doar pe încrederea populaţiei în proiectele voastre din campanie – care sună destul de frumos ca alternativă la ceea ce am avut pînă acum – desigur că nu aveaţi decît maximum o jumătate din ceea ce aţi obţinut.
Românii au strigat „JOS BĂSESCU”, Jos Udrea, Anastase şi restul curvelor şi hoţilor pdl-işti şi VĂ CER să duceţi la îndeplinire mandatul ce vi l-au dat!
Chiestea cu răzbunarea că n-aţi venit la putere să faceţi vendetta, este o ticăloşie fără margini din partea voastră! Ca să fie linişte, trebuie să ne întoarcem mai întîi de unde am pornit. Trebuie să ne recăpătăm onoarea pierdută pe care a scuipat animalul de Băsescu şi curvele sale apropiate, trebuie să ne reprimim demnitatea de oameni ca să putem să punem umărul lîngă voi pentru reconstruirea ţării.
Altfel dragilor, deştepţilor, inteligenţilor noştri conducători, voi veţi fi priviţi doar ca nişte oportunişti de duzină care v-aţi folosit de popor să ajungeţi la putere. Nici voi nu însemnaţi nimic ca şi Băsescu, chiar dacă faceţi salariul minim de o mie de euro şi pensia medie de o mie de euro pe lună. Banii îi vom lua, dar vă vom scuipa mereu pe afişe, pe sticlele televizoarelor, vom micţiona pe gardurile şi zidurile unde este scris numele vostru.
Asta trebuie să înţelegeţi. Dacă voi nu auziţi încă murmurul ţării care se amplifică, înseamnă că nici voi nu puteţi guverna tot mandatul
Daţi jos ticăloşii lor şi ai voştri, ascultaţi glasul românilor şi nu mai faceţi hîrtii neigienice între voi, că nu veţi scăpa de oprobiul public.
Închei cu previziunea că anul 2013 nu va fi cu nimic mai bun şi mai liniştit ca execrabilul an 2012.
USL va tb sa si guverneze nu sa se tina doar de gargara. luna de miere a fost inainte de alegeri.
este de urmarit cine va deconta mai mult PSD sau PNL? liberalii tb sa fie atenti ca PSD e maestru in aruncatu pisicii.
citind din comentarii nu ma mira ca becali e un liberal sadea. mai urmeaza vadim.
Cine-i (moderare jurnalvirtual) asta cu numele Gabriel Mihaila si ce vrea acest individ? Sa repete istoria din iulie 2012?Sa-ti fie rusine,domnule!
@Vasile, stiu ca te temi…aveti si de ce!