Vlad Nedelcu (PPDD): «Nichita s-a lăsat complet furat de mirajul funcţiei de guvernator al regiunii. S-a terminat de 23 de ani cu PCR-ul»

Consilierul local PPDD Vlad Nedelcu susţine, într-un comunicat de presă, că primarul Gheorghe Nichita se descalfică, întrucât vorbeşte în CL ca pe stadion şi apelează la tertipuri josnice.

Nedelcu a fost atacat de Nichita după ce a luat cuvântul în consiliu şi a atras atenţia asupra modului cum este cheltuit în Iaşi banul public.

„Primarul capitalei culturale a ţării a înţeles să facă trimitere la membrii familiei mele în şedinţa de consiliu local în momentul când am luat cuvântul. Probabil că Gheorghe Nichita s-a lăsat furat de mirajul funcţiei de guvernator al regiunii de nord est şi desconsideră totul în jur, recurgând la tactici politicianiste”, afirmă Nedelcu.

El mai spune că nu este normal ca majoritatea consilierilor locali, proveniţi de la USL, să tacă în şedinţe şi să facă drepţi în faţa primarului.

„Gheorghe Nichita şi consilierii USL trebuie să înţeleagă că s-a terminat de 23 de ani cu PCR-ul şi că în Consiliul Local Iaşi există şi păreri contra sau abţineri. Nu suntem în Coreea de Nord şi nici în Cuba, aşa că îi cer domnului primar Nichita să arate eleganţă măcar formal şi să nu mai pună pumnul în gura celor care sunt de partea cetăţenilor”, adaugă consilierul PPDD.

Politica

Comentarii

4 comentarii to “Vlad Nedelcu (PPDD): «Nichita s-a lăsat complet furat de mirajul funcţiei de guvernator al regiunii. S-a terminat de 23 de ani cu PCR-ul»”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)