George Onofrei: 13 mai, o zi „nemeritată” pentru Iaşi? Câteva argumente pentru a stopa bătaia de joc edilitară
«Despre cât de important a fost momentul Uniter-ului ieşean ne vom da seama, probabil, în câteva săptămâni. Până atunci, e de văzut în ce măsură orgoliile locale de câţiva bani (ca să nu scriu doi lei) vor putea fi înfrânte. Dacă fiecare factor decizional va trage într-o altă direcţie şi va sabota iniţiativele „celuilalt”, atunci probabil că nu vom obţine vreun titlu de Capitală Culturală Europeană, deşi şanse ar fi câteva.
Personal, cred că în ziua de luni, 13 mai, Iaşului i se dă o şansă. Poate chiar nemeritată dacă ţinem seama de faptul că această avalanşă de personalităţi sosite în târg vine pe fondul unei revolte probabil fără precedent a societăţii civile şi a ieşeanului de rând faţă de batjocorirea aspectului oraşului. Iaşul e acum un enorm şantier, ale cărui direcţii se schimbă „pe picior” zi de zi. Predictibilitatea este zero, inteligenţa celor care conduc oraşul sub limita de avarie».
Citeste comentariul semnat de George Onofrei, pe oradeiasi.ro