Peste 10.000 de persoane au participat în primele patru zile la evenimentele de la FILIT Iaşi

Peste 10.000 de persoane au participat la cele 80 de manifestări desfăşurate în primele patru zile ale Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere de la Iaşi, evenimentul urmând să se încheie duminică seară.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor FILIT Iaşi, în primele patru zile ale festivalului au avut loc 80 de evenimente, care au adunat în total, peste 10.000 de participanţi.

Managerul FILIT Dan Lungu susţine că un mare festival este cel la care nu îţi ajunge timpul să mergi la toate evenimentele cuprinse în program, în timp ce scriitorul Stelian Tănase consideră că punctul forte al festivalului ieşean îl reprezintă publicul.

“N-am mai participat niciodată la aşa ceva şi sunt un scriitor care are peste 60 de ani. Lumea a urmărit foarte atentă discuţia, se auzea realmente sala cum vibra la replici”, a spus Stelian Tănase, care a participat în cadrul FILIT la dezbaterea «Scriitorii şi televiziunea».

Potrivit organizatorilor FILIT, traducătorul Bruno Mazzoni a apreciat drept o idee bună faptul că liceele şi universitatea au fost cuprinse în program şi că “FILIT nu este numai un sediu undeva în centrul oraşului”.

La rândul său, Ulrich Schreiber, director al Festivalului de Literatură din Berlin, a spus că astfel de evenimente sunt extrem de importante pentru viaţa unui oraş, dar şi pentru scriitori, care au ocazia să se întâlnească.

Potrivit şefului Consiliului Judeţean Cristian Adomnitei, festivalul pune Iaşul pe harta mondială a evenimentelor de top din lumea culturală, el adăugând că “acest lucru obligă oraşul în viitor”.

FILIT se va încheia duminică seară cu o gală în Sala Mare a Teatrului Naţional, în cadrul căreia va fi decernat premiul pentru cel mai îndrăgit roman al anului 2012, ales de un juriu format din 20 de elevi de la liceele de top din Iaşi.

Diverse

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)