Crapă USL? Da, dar nu acum. Presiunea liberalilor din teritoriu e mare

• PNL e umilit de PSD, dar liberalii din teritoriu nu acceptă ieşirea de la guvernare. Social-democraţii au deja majoritate în Parlament, dar n-au nici un interes să trimită PNL în opoziţie, ci să-l ţină aproape şi să-l toace mărunt, la putere. Misiune grea pentru Crin. Ce ar însemna forţarea de către Crin a ieşirii PNL de la guvernare? Nimic nu garantează că o parte din liberalii cu funcţii (inclusiv miniştri!) nu vor sări în barca PSD. În plus, primarii şi şefii de CJ-uri de la PNL nu vor vedea cu ochi buni trecerea în opoziţie, la doar un an de la preluarea puterii.

• Se negociază tare. La umbra USL, Felix speră să-şi salveze pielea. L-a convocat pe Crin la o discuţie, pentru a le cere probabil liberalilor să-şi bage minţile în cap şi să revină la matcă. Altfel, până la prezidenţiale, ecranul antenelor va fi roşu aprins.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)