Triumfalism al primăriei, la ceas de seară: «Nu mai puţin de 16 camioane operează în Podu de Piatră». Lăsaţi căratul zăpezii, intraţi în cartiere
«Operaţiunile de deszăpezire s-au intensificat în această seară, după orele 18.00, oră la care a demarat şi operaţiunea de transportare a zăpezii adunate în marile intersecţii. Nu mai puţin de 16 camioane operează în acest moment în zona Podu de Piatră, două intersecţii majore fiind deja eliberate de zăpadă», anunţă primăria Iaşi în seara asta.
Dincolo de triumfalismul cifrelor, ieşenii vă întreabă domnule primar: Adică în cartiere e încă jale, iar primăria eliberează zăpada din intersecţii? Lăsaţi mormanele, le puteţi căra şi mâine, când se opreşte ninsoarea. Împrăştiaţi utilajele uniform în oraş şi turnaţi antiderapant, asta trebuie să faceţi.