Alin Aivănoaei şi-ar putea pierde postul de vice la CJ imediat după europene. În ce condiţii rămâne în funcţie

Venirea lui Dumitru Oprea la şefia PDL Iaşi e cea mai proastă veste pentru seful local PPDD, Alin Aivanoaei.
Oprea a fost un susţinător al majorităţii PNL-PDL în Consiliul Judeţean, însă jocurile lui Gabriel Surdu au târât filiala înspre PSD. Practic, Aivănoaei a fost ales cu ajutorul a doi trădători pedelişti, dar nimic nu împiedică un nou vot în CJ.

PSD şi PPDD au împreună 18 mandate în CJ, cu unul mai puţin decât reprezintă majoritatea simplă. Cu alte cuvinte, Aivănoaei ar putea fi schimbat oricând din funcţie dacă PNL şi PDL îşi propun asta.

Surse din cele două partide spun că până la europene nu se va întâmpla nimic, dar imediat după 25 mai va fi schimbată majoritatea în CJ.

PNL şi PDL dispun tot de 18 mandate, însă cu votul şefului CJ Cristian Adomniţei, se ajunge la majoritate la limită.

Există şi posibilitatea ca Alin Aivănoaei să-şi păstreze fotoliul de vicepreşedinte, dacă PPDD trece de partea PNL şi PDL. Lucru perfect posibil, mai ales că iniţial, pepedediştii nu au exclus această variantă.

Politica

Comentarii

Un comentariu to “Alin Aivănoaei şi-ar putea pierde postul de vice la CJ imediat după europene. În ce condiţii rămâne în funcţie”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)