Dangă demontează povestea vicelui Surdu, cum că tăierea teilor a fost amplu dezbătută înainte ca Nichita şi Chirica să trimită drujbele pe Ştefan cel Mare

Fostul viceprimar, liberalul Marius Dangă desfiinţează argumentul actualului ocupant al fotoliului său din primărie, Gabriel Surdu, cum că proiectul cu tăierea teilor a fost făcut public la vremea respectiva şi că subiectul s-ar fi discutat si aprobat in Consiliul Local.

Surdu îşi motivează astfel decizia de a nu semna proiectul de acum cu replantarea teilor.

Dangă spune că tăierea teilor nu a fost prinsă în proiectul european, ba mai mult proiectul aparitia salcamilor japonezi nu apare nici pe lista de investiţii a primăriei, aprobată odată cu bugetul pe 2013.

Iată ce scrie liberalul Dangă pe blogul său:

«De parcă timp de doi ani de zile domnul Surdu a fost absent la sedintele Consiliului Local Iasi, il aud zicand mass-media iesene, referitor la propunerea societatii civile de replantare a teilor pe Stefan cel Mare, urmatoarele:

Proiectul de replantare a teilor ar trebui privit şi din punct de vedere financiar. Cheltuielile odată făcute trebuie suportate la modificarea proiectului, dacă va fi modificat acest proiect. Cei care doresc acest lucru trebuie să ţină seama că aceşti bani sunt ai ieşenilor, că proiectul a fost pe site şi putea fi studiat înainte de a se trece efectiv la lucru atunci cand s-a iniţiat acest proiect.

Care site, domnule Surdu?

Am mers pe firul indicat de dvs. Si m-am gandit mai intai ca poate v-ati referit la proiectul european de pe POR Axa 1. Am verificat. Si … nope. (Vezi aici PIDPC complet si aici Fisa proiectului la final). Nimic, niente, nada

De altfel Primaria a recunoscut oarecum ca investitia in salcami a fost facuta pe langa proiectul european, fiind individualizata distinct.

Dar cum de a fost facuta in 2013 cand in lista de investitii, atasata Bugetului pe 2013 ea nu exista (Anexa 1.3.1. la Buget), ramane un mister. Deci, domnule Surdu, odata cu Bugetul din 2013 proiectul nu a fost … pe site.

Repet, care site, domnule viceprimar?

M.

PS. Un sfat. Nu mai luati de bune chiar tot ce va spun tovarasii dvs. de acum. Sa nu va para rau mai tarziu. Ascultati la unul patit».

Administratie

Comentarii

Un comentariu to “Dangă demontează povestea vicelui Surdu, cum că tăierea teilor a fost amplu dezbătută înainte ca Nichita şi Chirica să trimită drujbele pe Ştefan cel Mare”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)