Traseistul mincinos: Sâmbătă, vicele Surdu spunea că nu s-a decis în ce partid pleacă, deşi se înscrisese în PSD încă din 3 septembrie

Viceprimarul Gabriel Surdu s-a înscris în PSD încă din 3 septembrie, scrie Ziarul de Iaşi. El nu a dorit să facă public la acea vreme gestul său, dovedind că politica e doar o trambulină pentru satisfacerea intereselor personale.

„M-am înscris în PSD în prima zi după ce s-a emis ordonanţa. Sunt membru PSD. Există alternativa, chiar dacă PSD este un partid de stânga prin politica pe care o duce, să aibă în interior şi politica de dreapta care foloseşte astăzi României“, a declarat viceprimarul pentru „Ziarul de Iaşi“.

Sâmbătă, Surdu a fost prezent la tăierea panglicii Palatului de Justiţie din Iaşi, alături de Nichita şi Dragnea. Întrebat când va face pasul către PSD Iaşi, Surdu a spus în urmă cu doar două zile că nu s-a decis încă. El a afirmat că decizia n-o va lua singur, ci împreună cu colegii săi pedelişti din Consiliul Local. Este de aşteptat ca măcar doi din cei patru consilieri locali PDL să plece şi ei spre PSD.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)