CRONICA LUI CĂLIN: „Trilogia Aureliu Manea”, un spectacol necesar…

Tompa Gábor îl consideră genial, iar Marina Constantinescu îl aşază într-o simbolică sinonimie cu întreaga istorie a teatrului românesc. Alţii îl privesc cu rezerve sau, pur şi simplu, uită că a existat vreodată un regizor cu numele Aureliu Manea. Nu am reuşit, din motive de incongruenţă biologică, să-i văd vreun spectacol. Îl cunosc doar din lecturile cărţilor sale („Spectacolele imaginare”, bunăoară) sau din ce au scris alţii despre el. Îmi dau seama că Manea reprezintă astăzi una dintre enigmele (încă) neelucidate ale teatrului românesc, un caz special ce potenţează deopotrivă legenda şi uitarea prin omisiune. După 1991, a încetat să mai activeze în teatru, până în 2012, când a semnat, pentru ultima oară, regia unui spectacol: „Scrisorile portugheze”, de Mariana Alcoforado.

Dar Aureliu Manea nu a fost doar regizor şi teoretician, ci şi dramaturg. Cele trei texte ale sale („Penelopa rămâne îngândurată”, „Repetiţia de teatru” şi „Zâna de la răsărit”) sunt pilonii dramatici ai unui triptic realizat de Tompa Gabor şi András Visky la Teatrul Naţional „Cluj Napoca” şi prezentat în cadrul Festivalului Naţional de Teatru: „Trilogia Aureliu Manea”.

De mică întindere, practic piese într-un singur act, textele sus numite au însă o densitate şi o concentrare rar întâlnite în dramaturgia românească. Par esenţe pure sau piese-concept, drafturi sau „mesaje în sticlă” trimise de un rătăcitor pe mări învolburate. Pentru cine este dispus să le asculte, devin texte incandescente; cuvintele sfârtecă liniştea şi confortul intim al spectatorului, aruncându-l într-o nesfârşită dialectică despre viaţă şi moarte, iubire şi neiubire, rătăcire şi regăsire. Ca tip de scriitură, Manea aminteşte oarecum de Lucian Blaga, cel din „Daria” şi din „Ivanca” (în special în „Penelopa…” şi „Zâna…”), dar şi de Teodor Mazilu ori Pirandello (în „Repetiţia”). Ermetismul, clar-obscurul, exploziile de patetism asumat, o anume retorică fin controlată, limbajul poetic şi senzual, jocul vinovat cu carnalităţile imaginarului, serpentinele ameţitoare ale unei gândiri profunde – sunt, însă, ingrediente ale unei dramaturgii foarte personale, ale cărei intersecţii se fac, vorba autorului, cu totul sau cu nimic… Structurile mitice, arhetipale, temele majore, dar şi deriziunea, Penelopa şi Absolventa Institutului de Teatru, mama şi logodnica, Regizorul şi Ulise, coexistă în interiorul labirintic al unor viziuni fulgurante despre care cu greu poţi scrie altfel decât aluziv. Nu poţi să-l înţelegi pe autorul acesta ciudat; poţi doar intui câte ceva din angoasele care l-au făcut să scrie despre „aerul rânced al canonului”, despre moartea care asistă la repetiţiile fără public ale unor actori, despre stejarul care a crescut din cabina sufleorului şi aşa mai departe.

Cel mai mult se livrează pe sine Manea în „Repetiţia de teatru”, plasată de Tompa Gábor în centrul spectacolului, ca o ars poetica ce ţine balansul între polarităţile nebuniei, un soi de iluminare discretă ce îţi permite să întrezăreşti marginile întunecoase ale drumului. E locul în unde Aureliu Manea vorbeşte, cu o sinceritate de neauzit la alţii, despre spaima de neant a regizorului, despre blocajul ontologic în care se poate afla, despre relaţia sterilă cu actorii, despre instanţa direcţiunii teatrului etc. E un umor tragic în aceste confesiuni, un „stand up comedy” al condamnatului la moarte… O ars poetica ce anunţă moartea teatrului prin excesul de viaţă; altfel spus, viaţa va sufoca teatrul, dovezi existând deja cu duiumul: iarba care se iveşte din podeaua scenei, stejarul din cabina sufleorului, florile de ciuboţica cucului la care fac referire personajele, orezul din sarmalele despre care tot pomeneşte actriţa cu rol principal… Acest al doilea capitol al „Trilogiei” îmbracă şi forma unei detaşări propuse de autorii spectacolului, în măsură să plaseze întreaga montare sub semnul unui spectacol-document.

Scenografia Carmencitei Brojboiu pune în relief obiectual traumele de adâncime ale poveştilor. Un spaţiu carceral, degradat, cu tencuială smulsă, impresie de umezeală morbidă, cavou cu ieşire spre alt cavou (indicatorul „Eşire” minte, desigur!)… Din podeaua scenei răsar smocuri de iarbă, iarbă de mormânt, nu de pajişte pe care să alergi fericit. La răstimpuri, spaţiul scenic pare să devină interiorul amplu şi mizer al unui sine ce se povesteşte pe el însuşi, arătându-ne personaje-rană costumate în veştminte de spital, evocând boala (fizică dar şi „maladie a spiritului”), suferinţa, agonia. În acest peisaj, personajele se sufocă, tânjesc după dragoste, după viaţă, după lumină (obsesiv invocata Suedie, ca proiecţie ideală pentru o alternativă)…

A interpreta asemenea personaje abisale presupune a te apropia periculos de mult de abis. În caietul de sală, András Visky are o observaţie relevantă: „Cheia textelor lui Manea se găseşte în cititorul lor, adică în actor. Actorul este cititorul perfect pentru că el se apropie cu întregul fiinţei sale de text, această proximitate fiind cea mai în măsură să înţeleagă viziunea învolburată, uneori explicit întunecată şi inexorabilă”. Iar actorii clujeni l-au citit apăsat pe dramaturg, redându-i personalitatea în tuşe pronunţate, cu excese de joc ce parcă sunt ghidate de chiar vorbele lui Aureliu Manea: „Am slujit arta teatrală cu credinţă şi fanatism. A obţine o victorie teatrală în situaţii tragice a fost condiţia artei mele”. Anca Hanu, Cătălin Herlo, Miriam Cuibus, Angelica Nicoară, Romina Merei şi Adrian Cucu contribuie la „victoria teatrală” a unui spectacol necesar.

Sunt convins că, de acum încolo, mi-l voi reprezenta pe Aureliu Manea ca pe unul dintre locatarii acestui apăsător spectacol al lui Tompa Gábor: un practician al suferinţei, un Iov pe care Dumnezeu încă nu l-a auzit, un eseist al singurătăţii. Imediat după spectacol, Marina Constantinescu a prezentat publicului un excelent film documentar, realizat în 2012, cu prilejul „Scrisorilor portugheze”. Manea? Un nod de energii, o stâncă fragilă, un Ulise mirat şi fericit că a regăsit Ithaca teatrală… Emoţionant!

• TEXT SEMNAT CĂLIN CIOBOTARI

Cultura

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)