Cătălin Ivan: «Dacă te iei de Sebastian Ghiţă în PSD e grav. Cu domnul Ponta nu mai am nimic în comun de azi. Vor fi surprize mari la congres»
Cătălin Ivan a avut prima reacţie după ce a fost dat jos de la şefia PSD Sector1. El i-a criticat în termen duri pe Victor Ponta şi pe Liviu Dragnea şi spune că vor fi surprize mari la congres.
“Nu s-au adus argumente. Sunt supărat, e evident. Sunt amuzat în acelaşi timp pentru că a fost atât de copilăresc totul. Motivul pentru care sunt înlocuit este acela că acum un an şi jumătate am schimbat nişte preşedinţi de centre de vot. I-am schimbat pentru că nu performau. Acum şi-a adus aminte doamna Andronescu şi a propus înlocuirea mea. Dacă ar fi să discutăm despre rezultatele la alegeri, pe mediul urban, sunt 27 de organizaţii care ar fi trebuit dizolvate. 15 au avut rezultate mult mai slabe ca PSD Sector 1, iar 12 au avut rezultate similare, în condiţiile în care au primari PSD. Deci nu despre rezultate a fost vorba. Pur şi simplu a fost vorba de o pedeapsă. Pe Liviu Dragnea l-am supărat pentru că nu sunt de acord cu propunerile sale. Şi pe Sebastian Ghiţă. Dacă te iei de Sebastian Ghiţă în PSD e grav. Nimeni nu are voie să se ia în PSD de Sebastian Ghiţă. Domnul Ponta a greşit fundamental că a pus prietenia mai presus de partid”, a declarat Cătălin Ivan, la B1 TV.
El a mai spus că membrii CExN al PSD au fost de acord cu el, însă au fost constrânşi de Liviu Dragnea.
“Rezultatul este acesta pentru că domnul Dragnea încă împarte banii de la Guvern. Ne vedem la Congres. Cu domnul Ponta nu mai am nimic în comun începând de azi. Vor fi surprize mari la Congres. Plăcute pentru cei care vor un partid de stânga modern, neplăcute pentru domnul Dragnea”, a mai declarat Cătălin Ivan.
(moderare jurnalvirtual) Ivan se crede mare om politic ?Cica Ponta pune mai presus prieteniile decat partidul!!!Da pe tine cind te-a sustinut cum a fost ma parvenitule?Dragnea a venit cu ideea sa te ia de la Iasi ma calamitate si sa te propteasca la S1 fara alegeri . Tu esti o mare (moderare jurnalvirtual) de om , vezi doar de interesul tau si pozezi in victima !??Mars la Braila la spatii verzi si canta-ne ” vino mama sa ma vezi cum lucrez la spatii verzi… “