Din gafă în gafă. Nichita despre salcâmii japonezi: «Am zis să punem totuşi nişte copaci, pentru a-i putea orna de sărbători»

Declaraţie uluitoare a primarului Gheorghe Nichita, zilele trecute la o televiziune locală. Nichita a dat de înţeles că nici nu avea de gând să puna alţi copaci pe Ştefan cel Mare dupa taierea teilor, dar că trebuia plantat ceva pentru agăţarea ornamentelor de sărbători.

„N-a avut nimeni intenţia să punem salcâmi japonezi. Am zis să punem totuşi nişte copaci, pentru a-i putea orna de sărbători”, a spus Nichita.

Faptul că primarul nici n-avea de gând să planteze copaci pe pietonal reiese şi din altă afirmaţie făcută în aceeaşi emisiune: „Au fost discuţii multe cu arhitecţii şi am spus că dacă vrem evenimente pe pietonal nu mai trebuie să fie copaci”.

Nichita a spus că printre cei cu care s-a consultat şi care ar fi fost de acord s-a numărat şi şeful Ordinului Arhitecţilor Iaşi, George Carapanu, care între timp a murit.

Numai că la vremea respectivă, Carapanu, întrebat fiind ce notă dă pietonalului, a răspuns scurt: Nota 2.

Administratie

Comentarii

2 comentarii to “Din gafă în gafă. Nichita despre salcâmii japonezi: «Am zis să punem totuşi nişte copaci, pentru a-i putea orna de sărbători»”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)