Psiholog: «Prezenţa mamei în primul an de viaţă al copilului e foarte importantă. Altfel, mai târziu se dezvoltă traume, apar reacţii de gelozie şi posesivitate»
Educaţia copilului în primii şapte ani de viaţă este esenţială. Nu degeaba este pusă adesea eticheta că o persoană nu are cei şapte ani de acasă.
„Din punct de vedere psihologic, este etapa cea mai importantă din viaţa unui om. E ca şi temelia unei case. În primii 7 ani, copilul învaţă mecanismele de adaptare la viaţa adultă şi este uimitor că reacţiile de apărare sau de stabilire a prieteniilor ţin de modul cum a fost crescut în cei 7 ani. În funcţie de educaţie, copilul îşi formează programele pe care le va rula pe parcursul întregii vieţii. Sunt exact ca nişte progrămele pe care le instalezi pe un hard de calculator”, susţine psihologul ieşean Mihaela Palade Gheran.
Ea susţine că până la vârsta de un an, copilul trăieşte simbiotic cu mama şi că din punctul lui de vedere e aceeaşi persoană.
„E foarte importantă prezenţa mamei în primul an. Dacă ea dispare, este ca şi cum copilul ar dispărea. Şi atunci ne gândim la consecinţe, la traumele de abandon care apar la copilul mic şi la viitorul adult. El va trăi acest abandon pe tot parcursul vieţii lui în raport cu cei apropiaţi. Va avea reacţii de gelozie, de posesivitate. De aici se ia amprenta, din primul an de viaţă”, consideră psihologul Mihaela Palade Gheran.
Potrivit acesteia, la vârsta de un an, copilul începe să se diferenţieze din punct de vedere fizic, prin frustrări repetate.
„Este vorba de momentele când mama nu îi este în preajmă când el plânge sau când nu-l schimbă ori nu-l hrăneşte când vrea el. Învaţă prin frustrări repetate că este o persoană diferită. Din punct de vedere psihologic, se separă de la 7 ani. Atunci îşi formează o identitate proprie, începe să se caute, să se găsească”, susţine psihologul.
Prezenţa activă în viaţa copilului până la 7 ani este aşadar obligatorie, pentru că în intervalul 0-7 ani se însuşesc regulile comportamentale, valorile şi principiile după care copilul se va ghida mai târziu în viaţă.
Interesant este că orice acţiune a părinţilor se răsfrânge şi asupra copilului, de aceea e necesară o atenţie crescută şi la detaliile care par mai puţin importante.
Copilul preia prin imitaţie. Dacă tu îi spui să nu mintă, dar imediat te aude vorbind la telefon şi îi spui cuiva că eşti la serviciu, dar tu esti langa el, nu e în regulă. Senzaţia că un copil nu are discernământ şi că nu pune cap la cap e greşită. El îşi dă seama. Şi mă refer la copilul cu inteligenţă medie, el înţelege rapid. Apoi concluzionează, inspirându-se din comportamentele non-verbale. Ce transmitem noi în timpul petrecut împreună, asta va face. Sunt preluate inconştient toate lucrurile astea”
Mihaela Palade Gheran, psiholog, trainer dezvoltare personală. 0723/273.582
Loading ...
