Cum se va descurca Vasile Câtea dacă ajunge şef la PSD Iaşi: «Sunt arbitru internaţional de box. Voi avea grijă cum fac regulamentul»

Unul dintre cei care aspiră la şefia judeţenei PSD Iaşi, Vasile Catea, considera că va fi diferenţă mare între Mihai Chirica şi Cristina Nichita la alegerile pentru conducerea filialei municipale.

„Va fi diferenţă mare. Motivaţia Cristinei Nichita de a candida e corectă. Gheorghe Nichita a nominalizat-o pe colegiul Dacia, este produsul domnului Nichita”, a spus Câtea, vineri seară la TeleM, în emisiunea «Extemporal la democraţie», moderată de Georgeta Condur.

Câtea a recunoscut că face parte din gruparea Chirica, el spunând însă că nu există o tabără Chirica, ci „un grup care are o idee pentru relansarea PSD Iaşi”.

Cât îl priveşte pe Gheorghe Nichita, Câtea îl consideră ca şi ieşit din scena.

„Va rămâne în istoria partidului. Ar trebui să-şi rezolve problemele personale. În viaţă mai faci şi lucruri care nu-ţi plac. Având problemele astea, el nu se mai poate concentra la capacitate maximă în funcţii de conducere”, a spus Câtea.

Întrebat cum va stăvili tensiunile din filială dacă va ajunge şef la organizaţia judeţeană, Vasile Câtea a răspuns: «Sunt arbitru internaţional de box. Voi avea grijă cum fac regulamentul».

Uncategorized

Comentarii

Un comentariu to “Cum se va descurca Vasile Câtea dacă ajunge şef la PSD Iaşi: «Sunt arbitru internaţional de box. Voi avea grijă cum fac regulamentul»”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)