CRONICA LUI CĂLIN: Ferestre, ţigani şi alte abisuri…
Tradiţia teatrului outdoor la Iaşi este aproape egală cu zero. Nu-mi este limpede de ce, înclin să cred că dintr-un prea mare şi paralizant respect faţă de teatrul instituţionalizat. Atunci când, totuşi, cineva îşi face curaj şi duce teatrul în stradă, tendinţa este de a vulgariza excesiv oferta, ca şi cum respectivul s-ar simţi obligat să fixeze nivelul reprezentaţiei la o limită cât mai de jos. O serie de prejudecăţi legate de capacităţile mentale ale „publicului spontan” de a recepta corect un mesaj artistic duc, inevitabil, la transformarea teatrului outdoor într-un teatru de bâlci, musai cu strigături şi soluţii pestriţe, cu niscaiva muzică, mult dans şi, desigur, interactivitate de o calitate dezolantă.
Tocmai pentru că eu însumi mă simt prizonier al unor astfel de prejudecăţi, spectacolul lui Ciprian Huşanu, „Fereastra”, a avur darul de a mă surprinde plăcut. Conceput sub forma unui proiect al Companiei Synchret şi jucat în cadrul Zilelor Minorităţilor, spectacolul îşi doreşte să atragă din nou atenţia asupra eternelor probleme cu care se confruntă rromii: dificultăţile de integrare, prejudecăţile, imposibilitatea cetăţeanului european de a înţelege specificităţile unui anume fel de a fi, înălţimile şi prăbuşirile unor oameni în care simţi, deopotrivă, diferenţa şi răscrucea, fascinaţia şi distanţarea, boemia şi zădărnicia.
Scenariul, conceput de Ciprian Huţanu special pentru acest eveniment, ne plasează în universul colorat al lui Bengas, ţiganul-impresar, hăruit de Domnul cu darul vorbirii, purtător de cuvânt al unei etnii cu o sensibilitate aparte, însă, în acelaşi timp, adjuvant al demoniacului (bengas – divinitate nefastă a ţiganilor), personaj în care contrariile clocotesc, iar melancolia sfârtecă nemilos raţiunea. Folosind abil tema teatrului în teatru, Huţanu ne face spectatori nu ai spectacolului său, ci ai altui show, cel al lui Bengas. Personajul principal ni se adresează, astfel, în cel mai direct mod cu putinţă, făcându-ne părtaşi la interogaţiile sale, la furiile sale, la întreg arsenalul de tehnici de manipulare sentimentală de care dispune. Intrarea este zgomotoasă şi colorată: trei ţigănci trag de frânghii o platformă mobilă (decorurile sunt semnate de Rodica Arghir), drumul fiindu-le deschis de protagnist care, în acompaniamentul unui violonist îndrăcit, invită lumea la reprezentaţie: „Lume, lume!”…
Creatorii spectacolului nu-şi propun să cosmetizeze lucrurile, să demoleze prejudecăţile sau să spună că ceea ce ştim despre ţigani este radical fals. Nu, echipa din Bengas manifestă apucături pe care le cunoaştem cu toţii. Violenţele, tonurile răstite, lipsa de drepturi a femeii rrome, cerşetoria, duplicitatea – toate acestea sunt prezente, direct sau voalat, într-un eseu deloc simplist despre ţigani aflaţi departe de casă, într-o Europă în care nu-şi găsesc locul şi care, uneori, nu mai are răbdare cu ei. Plasarea în plină stranietate este importantă pentru că potenţează un discurs al celui care priveşte peste umăr, al celui care tânjeşte, al celui care a obosit şi care simte că a ajuns la marginea unei prăpăstii.
Excelenta metaforă a ferestrei, care dă şi titlul spectacolului, exploatează cu sensibilitate nevoia privirii în afară. Nu oricine, însă, ştie să privească pe fereastră. O face doar misteriosul personaj purtat de trupa Bengas prin lume, pe platforma trasă de ţigănci. Este Stradivarius, supranumit aşa din cauza neasemuitului har de violonist, fiinţă aproape supra-umană în care impresarul simte pulsaţia geniului; l-a răpit, cu fereastră cu tot, şi îl arată lumii, ca pe cea mai de preţ comoară. Stradivarius, păpuşă de dimensiuni umane (creaţie a lui Gavril Siriteanu), tulburătoare prin stranietate şi cu chipul gravat de o melancolie nepământeană, schimbă radical tonalităţile spectacolului. Showul se deschide în metafizic, dansurile şi sound-urile ţigăneşti devin pretext pentru o privire dincolo de aparenţe, dincolo de ceea ce se vede aici şi acum.
Stradivarius, la fel ca şi ţiganul impresar, are o poveste a lui, nespus de tristă, o poveste în care plapită singurătatea şi neînţelesul, o unicitate care, prin extensie, devine unicitatea unei întregi etnii. „Nu, nu-i daţi bani! El are nevoie de sentimente, altfel nu cântă”, ne strigă impresarul în vreme ce îl imploră pe Stradivarius să ne mai încânte o dată cu uimitorul său dar. Stradivarius e un altfel de ţigan, acel ţigan cu care „te lauzi că l-ai întâlnit”. Limbajul viorii sale, apoi, se desparte de limbajul viorii ţiganului obişnuit; ritmurile vitalismului dezlănţuit sunt traduse acum în registru cult, un nivel superior ce se deschide către infinit.
Sfârşirea fizică a păpuşii-ţigan, oboseala sa ontologică (ce se transmite parcă privitorului), boala profundă de care pare să sufere ar putea fi interpretate prin prisma oboselii de a se justifica a unei întregi etnii, oboseala celui blestemat la rătăcire. Iar fereastra, reală sau nu, împlineşte dorul pentru dincolo al unuia ce se simte prizonier al acestei lumi şi care nu face decât să aştepte adevărata viaţa. Viaţa de dincolo de fereastră.
Odată cu apariţia păpuşii, spectacolul devine unul de relaţie. Mânuitorii lui Stradivarius devin prietenii protectori ai acestuia, mişcările lui sunt mişcări plurale ale unei comunităţi ezitante şi suferinde. Arareori mi-a fost dat să văd atât de clar, la vedere, relaţia om-păpuşă şi să simt transferurile de energii de la lemn la carne şi invers. Specialist în a genera emoţii (cum spuneam şi cu alte prilejuri), Ciprian Huţanu insistă mult pe gesturile tandre, de afecţiune pură, făcând din tristeţea păpuşii o altă fereastră, prin care să privim noi dincolo de ceea ce credeam că ştim.
Categoric, nu este un spectacol outdoor în sensul obişnuit al sintagmei. Avem muzică live, dansuri, costume stridente, mărci ale ţigănescului, însă avem şi acest plan secund în care interfeţele se topesc, iar ochiul nu mai zăboveşte pe lucruri, ci tinde să privească, meditativ, în gol. Scenariului i se pot reproşa anumite lungimi şi o lipsă de claritate a planurilor. Povestea ţiganului-impresar se întretaie intim cu povestea ţiganului-geniu, cerând o concentrare al cărei exerciţiu nu-l ai în spaţiu exterior. Cine avea mari aşteptări din coregrafie sau muzică, crezând că „Fereastra” e unul din acele spectacole de muzică şi dans, a avut, probabil, dezamăgiri, căci cele câteva intervenţii dansate nu au depăşit un nivel …interpretativ. Deşi, poate şi aici, neimplicarea totală a dansatoarelor Cezara Damian, Biatrice Cozmolici şi Alexandra Paftală îşi poate găsi explicaţii în oboseala şi uzura personajelor înşişi, mecanisme din care omenescul tinde să-şi ia catrafusele.
M-a impresionat, în schimb, Doru Aftanasiu, distribuit ideal de Huţanu într-un rol în care îşi construieşte abisuri sufleteşti şi schimbă mască după mască. De la ţiganul care ia totul în uşor, la cel care simte tentaţia privitului pe fereastră, de la ţiganul care încă îşi aminteşte de bătăile luate în copilărie, la cel care le strigă, furios, celorlalţi că au uitat cum se întoarce privirea spre ce ai lăsat în urmă, de la ţiganul care ni se adresează cu „boierilor”, la ţiganul care sărută mâna păpuşii-geniu. Nu ştiu cât a studiat Aftanasiu psihologia ţiganilor, însă modul său de a o aduce pe scenă coincide cu propriile mele aşteptări sau intuiţii. L-au „împlinit” Daniel Onoae, cu câteva song-uri care, mie cel puţin, mi s-au părut autentice şi Vlad Chelărescu (vioară), bine integrat actoriceşte în peisajul Bengas.
Aş fi curios că revăd spectacolul Companiei Synchret în variantă indoor. Cu atât mai mult cu cât ar fi păcat ca viaţa acestui spectacol să se reducă la câteva reprezentaţii iscate de Zilele unei minorităţi… Până atunci, privesc pe fereastră… Doar, doar…
Compania Synchret – „Fereastra”; text şi regie: Ciprian Huţanu; muzică: Călin Ionce; decor: Rodica Arghir; păpuşă creată de Gavril Siriteanu; coregrafie: Oana Sandu; costume: Jeni Stănilă; distribuţia: Doru Aftanasiu, Cezara Damian, Biatrice Cozmolici, Alexandra Paftală, Daniel Onoae, Vlad Chelărescu (vioară). Spectacol vizionat în data de 19 septembrie, pe esplanada Palatului Culturii Iaşi.
• Text semnat Călin Ciobotari
Loading ...
