Cum se schimbă jocul politic la Iaşi dacă vor fi două tururi la Primărie

Cel mai defavorizat în cazul introducerii a două tururi este Mihai Chirica, pentru că PSD-ului îi va fi greu să adune în municipiu 50 la sută plus din voturi.

Chirica poate spera să câştige doar dacă reuşeşte să scoată spre 45 la sută în primul tur (greu de crezut!), iar în turul al doilea prezenţa la vot nu e cu mult mai mare. Pe votul politic, ultimele sondaje făcute la Iaşi arată că PSD şi PNL sunt la egalitate (34 la suta ambele). La candidaţi, Chirica e în faţa lui Bodea, însă tabloul e incomplet, pentru că nu ştim încă numele tuturor competitorilor. În plus, cu cât se apropie data alegerilor, scorul candidatului se apropie de cel al partidului.

Pentru Iaşi e cotat la 5 la sută, iar Mişcarea Populară în jur de 4, însă ambele formaţiuni sunt cu tendinţă de creştere. Într-un eventual tur doi, e greu de crezut că aceste voturi s-ar duce la Chirica. Actualul interimar de la Roznovanu s-ar putea baza pe voturile ALDE şi UNPR.

PNL ar fi avantajat doar în al doilea tur, însă în primul tur va pierde câteva puncte. Asta pentru că nu va mai funcţiona votul util, iar alegătorul se va orienta din start către formaţiunea preferată, ştiind că verdictul se va da în finală.

Aceleaşi sondaje arată că 18-20 la sută dintre alegătorii din Iaşi ar vota un independent. În turul doi, va conta recomandarea candidatului, iar în lipsa unei susţineri clare, voturile se vor împărţi în proporţii sensibil egale între cei doi finalişti.

Surse din PSD Iaşi spun că dacă vor fi două tururi, partidul îşi poate lua adio de la Primărie. De altfel, Chirica le-ar fi spus unor apropiaţi că dacă se renunţă la varianta cu un singur tur, se va gândi dacă mai are sens să candideze la Primărie.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)