Capitala cui rămânem? O dezbatere iniţiată de «Dacia literară» despre viitorul cultural al Iaşului

Revista Dacia literară iniţiază o dezbatere privind cauzele care au dus la eşecul oraşului în cursa pentru titlul „Iaşi – Capitală Europeană a Culturii”, dar şi despre măsurile necesare viitorului cultural al oraşului. Dezbaterea va avea loc marţi, 23 februarie, de la ora 17.00, la Galeriile Pod Pogor.

Printre invitaţi se vor afla Florin Cîntic, fost director artistic al fundaţiei „Iaşi Capitală Culturală Europeană”, Camelia Gavrilă, inspector şcolar general, alături de alţi reprezentanţi ai administraţiei locale, ai instituţiilor de cultură şi ai societăţii civile. Evenimentul va fi moderat de prof.univ.dr. Alexandru Călinescu şi redactorul şef al revistei „Dacia literară”, Călin Ciobotari.

«Se va încerca găsirea răspunsurilor şi a soluţiilor la câteva dintre întrebările: „Este un capăt sau un început de drum acest eşec? Se află Iaşul cultural într-o fundătură sau la o răscruce? Avem forţa de a ne reinventa? Dacă da, cum şi când?”», anunţă organizatorii.

Afaceri

Comentarii

Un comentariu to “Capitala cui rămânem? O dezbatere iniţiată de «Dacia literară» despre viitorul cultural al Iaşului”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)