Uneperistul Agrigoroaei a trecut la PMP, cu două zile înainte de vizita lui Băsescu la Iaşi

Senatorul UNPR Ionel Agrigoroaei a trecut la Partidul Mişcarea Populară, motivând că la UNPR nu mai există nici o perspectivă şi că „este previzibil ce se întâmplă acolo”. Agrigoroaei a declarat că a semnat deja adeziunea la PMP, el precizând că de multă vreme încerca să se înscrie în acest partid.

„Eu voiam să trec de multă vreme la ei, dar nu s-a putut. Am depus deja adeziunea la PMP. Am plecat din UNPR pentru că nu mai există perspective la acest partid. Este previzibil ce se întâmplă acolo”, a afirmat Ionel Agrigoroaei.

Surse din mediul politic susţin că şi vicepreşedintele CJ Iaşi, Alin Aivănoaei, membru UNPR, se va înscrie în PMP, anunţul urmând să se facă cel mai probabil sâmbătă, în prezenţa lui Traian Băsesu, care va participa la lansarea candidaţilor PMP din judeţul Iaşi.

Ionel Agrigoroaei a fost ales în 2012 senator, pe listele PPDD, iar ulterior s-a înscris în UNPR. Agrigoroaei a revenit ulterior în PPDD, după care s-a înscris din nou în UNPR.

PMP are la Iaşi doi parlamentari, senatorul Ionel Agrigoroaei şi deputatul Petru Movilă.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)