De ce a rămas Iaşul în urma Clujului. Explicaţia lui Băsescu: Boc a deschis Clujul, iar la Iaşi, autorităţile s-au uitat la buzunarele investitorilor

Liderul PMP Traian Băsescu susţine că Iaşul a rămas în urma Clujului din cauza proastei administrări a oraşului, el spunând că în timp ce la Cluj, Emil Boc a deschis oraşul către investiţii, la Iaşi, autorităţile s-au uitat doar la buzunarul investitorilor.

Traian Băsescu a declarat sâmbătă la Iaşi că guvernul este cel care trebuie să facă autostrăzi sau căi ferate şi astfel că creeze locuri de muncă temporare, însă autorităţile locale sunt cele care creează locurile de muncă permanente.

Şeful PMP a spus că România are doi poli în afara Capitalei, respectiv Clujul şi Iaşul, însă există diferenţe majore între cele două oraşe, din punct de vedere economic.

„Se spune că oraşele mari din vestul ţării au fost avantajate. Nu spun că nu este aşa. Însă aduceţi-vă aminte de Cluj în timpul lui Funar. Era un oraş prăfuit, un oraş în care investitorii străini erau alungaţi şi un oraş care se distingea printr-un singur lucru: avea băncile vopsite tricolor. Dar şomajul era în creştere continuă. Funar a pierdut alegerile şi a venit Emil Boc. A deschis oraşul, a creat o zonă rezervată investiţiilor, a creat condiţii ca absolvenţii de universitate să se angajeze în zona industrială din jurul Clujului, a stimulat firmele să facă investiţii. A creat şi avantaje pentru investitorii care s-au dus la Cluj, le-a făcut taxe speciale pe terenuri şi a redus taxele locale pe termen lung. Azi, Clujul are şomaj zero”, a explicat Traian Băsescu.

El a precizat că, în comparaţie, Iaşul are ca şi Clujul o universitate puternică, însă în capitala Moldovei şomajul e mai ridicat, pentru că autorităţile locale nu au fost preocupate să atragă investitori.

„De ce se întâmplă asta la Iaşi? Pentru că politicienii locali s-au uitat în primul rând la buzunarele investitorilor şi nu la ce vor să facă oamenii de afaceri, la locurile de muncă create. Cum vă explicaţi că un oraş de talia Iaşului care poate furniza personal înalt calificat este ocolit de investitori? Totul e din cauza celor din administraţia locală care n-au reuşit să-i atragă. Viaţa cetăţenilor depinde de deciziile administraţiei locale”, a spus liderul PMP.

Traian Băsescu a participat sâmbătă la acţiunea de lansare a candidaţilor PMP Iaşi la alegerile locale. La evenimentul desfăşurat la Teatrul Luceafărul au fost prezenţi aproximativ 700 de membri şi simpatizanţi ai partidului.

Politica

Comentarii

4 comentarii to “De ce a rămas Iaşul în urma Clujului. Explicaţia lui Băsescu: Boc a deschis Clujul, iar la Iaşi, autorităţile s-au uitat la buzunarele investitorilor”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)