Dacă rutele Iaşi-Cluj şi Iaşi-Timişoara vor merge bine, BlueAir va introduce o legătură şi seara între cele trei oraşe
Directorul comercial al BlueAir, Tudor Constantinescu, a declarat pentru jurnalvirtual.ro că operatorul aerian are aşteptări mari de la rutele interne între Iaşi, Cluj şi Timişoara ce vor fi lansate în toamnă. Ba mai mult, dacă aceste curse, programate în cursul dimineţii, vor prinde, atunci Blue Air va introduce şi un zbor de seară.
„Avem mari aşteptări de la Iaşi-Cluj sau Iaşi-Timişoara. Dacă vor merge bine aceste rute, atunci le vom dezvolta. Pasul urmator va fi sa introducem încă un zbor, în cursul serii”, a afirmat Tudor Constantinescu. Avantajul ar fi ca vei putea pleca dimineata din Iasi la Cluj sau spre Timisoara, iar seara sa te si intorci la Iasi, fara a mai fi nevoit sa ramai peste noapte in orasele din vestul tarii.
Biletele pentru rutele Iaşi-Cluj şi Iaşi-Timişoara au fost deja puse în vânzare, la preţuri care încep de la 90 de lei.
Iată orarul pentru cele două zboruri care vor fi introduse începând cu 1 octombrie:
Luni, Miercuri, Vineri, Duminică:
• Iaşi 7.00 – Timişoara 8.10 aterizare, 8.40 decolare – Cluj 9.20 aterizare, 9.50 decolare – Iaşi 10.45
Marţi, Joi, Sâmbătă
• Iaşi 7.00 – Cluj 7.55 aterizare, 8.25 decolare – Timişoara 9.05 aterizare, 9.35 decolare – Iaşi 10.45.