CRONICA LUI CĂLIN: Ilona Brezoianu, o actriţă greu de uitat…

Sunt actori pe care îi uiţi la un sfert de oră după ce i-ai văzut jucând. Pur şi simplu se refuză memoriei, topindu-se în anonimat. Alţii, în schimb, refuză să se retragă din câmpul percepţiilor tale; ceva indefinibil îi va păstra pentru mult timp acolo.

Din această a doua categorie face parte şi Ilona Brezoianu, pe care, la Bacău, în contextul Festivalului Internaţional al Recitalurilor Dramatice „Valentin Silvestru”, am văzut-o în „Fata din curcubeu” (o producţie Godot Café Teatru, text şi regie Lia Bugnar). E un spectacol impecabil construit, cu evoluţii dramatice atent dozate, într-o dialectică râs-lacrimă cu totul şi cu totul specială. Dezvoltarea personajului, transformarea lui dintr-unul de duzină (o prostituată care îşi duce clienţii pe ultimul rând al cinematografului „Curcubeu”) într-unul unic şi irepetabil sunt posibile prin jocul de mare fineţe al unei actriţe pe care îţi doreşti să o revezi. Vulgaritatea şi sfinţenia, umilinţa şi demnitatea, visul şi luciditatea, se contopesc într-un caracter atipic, în ale cărui singurătăţi revezi fragmente din frumuseţea, derizoriul şi tragismul acestei lumi.

Ilona produce emoţii puternice cu naturaleţea cu care mănâncă, la un moment dat, un cartof fiert. O face mereu în note minore, neostentativ, cu multă căldură umană. Calităţile vocale ale actriţei, evidente în pasajele cântecelor ţigăneşti, colorează atât cât trebuie tabloul general, fără a face din personaj şi povestea lui o efigie a unei etnii, ci păstrându-i profilul universal. Forţa cu care sunt aduse personajele din extratext (sora, mama, tatăl, clienţii, iubiţii din adolescenţă etc.), prospeţimea acestora, vigoarea relaţiilor dintre ele (în special în cazul familiei) induc impresia unei distribuţii numeroase, deghizată în one woman show-ul Ilonei.

O altă calitate a actriţei de la Godot Café Teatru este aceea de a crea relaţii cu publicul şi de a pune în mişcare pe ruta scenă-sală felurite energii, de diverse intensităţi. Totul devine viu, freamăt, trăire, vibraţie. De la primele scene, în care fata din Curcubeu ne cere câte un leu, până la ultimele, în care deschiderea spre tragic este copleşitoare…

Text excelent, interpretare pe măsură. Ce poţi să-ţi doreşti mai mult?!

Godot Café Teatru, Fata din curcubeu, de Lia Bugnar. Regia: Lia Bugnar. Spectacol vizionat în cadrul Festivalului Internaţional al Recitalurilor Dramatice „Valentin Silvestru” Bacău, ediţia a XXII-a.

• TEXT SEMNAT CĂLIN CIOBOTARI

Cultura

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)