Oameni & Afaceri. Centrul Medical Iaşi: de la utopie la implementare. INTERVIU CU MEDICUL BOGDAN ILIESCU

În ediţia din martie, suplimentul “oameni&afaceri” vă propune un exerciţiu teoretic, pornind de la un interviu cu medicul Bogdan Iliescu, asistent universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa” din Iaşi şi specialist neurochirurg în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. dr. Nicolae Oblu“ din Iaşi. Pornind de la o prezentare pe care acesta a realizat-o pe baza experienţei sale profesionale americane (a urmat cursuri postdoctorale în Houston) şi de la exemplul Centrului Medical Texas, am încercat să imaginăm un oraş Iaşi a cărui prioritate absolută ar deveni sistemul de sănătate. Impactul economic al Centrului amintit este de 15 miliarde de dolari, constând într-un adevărat “ecosistem” – de la şcoli de medicină, institute de cercetare şi ajungând la spitale care oferă servicii pacienţilor de pe întreg teritoriul SUA şi din lumea întreagă. Un sistem care a creat nenumărate locuri de muncă şi în afara zonei medicale propriu-zise, aducând bunăstare întregii comunităţi.

Medicul neurochirurg Bogdan Iliescu: Pe termen lung, investiţia ţi se întoarce însutit, deşi pe moment nuîţi aduce nici un vot

Oameni & Afaceri: Cât de mult v-a schimbat profesional experienţa americană, la Houston?

Eu am făcut în Statele Unite ale Americii studii postodoctorale. Din punctul de vedere al cunoştinţelor practice de medicină, nu pot să spun că am câştigat foarte multe, însă altfel stau lucrurile din privind din perspectiva dezvoltării personale. A fost fabulos! De la faptul că înţelegi altfel lucrurile (mai ales la cei 28 de ani pe care îi aveam atunci), la acela că intri într-un mediu foarte profesionist şi amabil chiar – asta te schimbă. În două luni nu se întâmplă schimbarea, dar în trei ani da. Am învăţat, de asemenea, cum să scriu ştiinţific, cum se vinde mai apoi domeniul stiintific – cultural vorbind. Noi „nu ne vindem” în nici un fel aici. Orice se vinde, şi ideile sunt de vânzare, la fel cum este de vânzare o pereche de pantofi. Trebuie să înveţi de la oamenii care fac asta de când sunt ei.

Care a fost cel mai mare şoc?

Egalitatea creierelor. Atunci când nu am recunoscut un laureat al Pre­miului Nobel pentru Medicină stând la ţigară şi la taclale, ci abia când i s-a afişat numele pe perete. Atunci, ca oricărui român, mi s-au înmuiat genunchii şi am spus: „ia uite cu cine am stat de vorbă!”. După aceea am mai avut ocazia să mai stau de vorbă cu alţi cinci laureaţi ai Nobelului şi toţi erau la fel: prietenoşi, „oameni”.

Apoi am învăţat şi eu că acolo, cu cât devii mai mare, ai rezultate recunoscute, eşti obligat să te apropii de ceilalţi şi să dai câte ceva înapoi. Dacă nu faci asta, eşti „exmatriculat” din prima. Al doilea lucru: este extrem de important să creşti oameni buni. Noi suntem o cultură marcată profund de ideea că trebuie să aduni pe lângă tine nişte „proşti” pe care să îi manipulezi apoi după bunul plac. Profund greşit! Nu poţi să ajungi departe de unul singur, indiferent de profesie.

Aţi susţinut de curând o prezentare a Centrului Medical Texas din Houston, un sistem integrat care produce venituri importante. Cifrele sunt uluitoare: 106.000 angajaţi permanenţi, 54 de instituţii medi­cale, din care 21 de spitale, 4 şcoli de medicină, 8 institute academice şi de cercetare în acest domeniu, 6 şcoli de asistenţi medicali. Peste 7 milioane de pacienţi sunt trataţi a­nu­al la Houston, mulţi dintre aceştia de pe întreg teritoriul SUA şi din străinătate. Iar impactul economic asupra regiunii este uriaş: 15 miliarde de dolari anual. {i atunci întrebarea noastră este aceasta: ar putea Iaşul să preia acest model integrat, să-l „plagieze” şi adapteze local?

La Iaşi avem cel mai important lucru: oamenii. Toată lumea se uită peste graniţe, oriunde, şi vede banii. Este o eroare gravă! Când te uiţi trebuie să vezi oamenii şi să înţelegi că oamenii foarte buni caută un loc în care să crească. Asta e culmea – avem un noroc colosal să avem aici Universitatea de Medicină! O spun în cunoştinţă de cauză, pentru că am studenţi de câţiva ani deja şi vă pot confirma că sunt atraşi oameni extrem de valorosi. I­dentificăm în rândul studenţilor creiere cu o capacitate imensă.

De asemenea, avem în spitale profesionişti, să nu credem că au plecat toţi. Dar identific şi o altă problemă – toată lumea se aşteaptă de la spitale ca acestea să fie generatoare de venit. Este o concepţie profund greşită! Spitalul este un producător de profit în momentul în care tot sistemul este privat, şi atunci el se comportă ca o fabrică. În sistemul public nu acesta este sco­pul tău. În toată lista pe care aţi ci­tat-o mai devreme privitoare la Houston, cheia este la institutele de cercetare.

Medicina este o ştiinţă care depinde de cercetare mai mult decât orice. Doctorii sunt cumva cercetători înnăscuţi, fie că priveşti lucrurile strict prin prisma cercetării personale pe care o faci involuntar prin intermediul pacienţilor pe care i-ai avut. E tot o formă de ştiinţă, la „rădăcina problemei”. Însă în spate trebuie să fie un întreg sistem, să înţeleagă că aceia nu sunt oameni pe care îi creşti pentru profit, îi trimiţi la MBA-uri şi apoi îi aduci în fabrică. Doctorii şi cercetătorii nu sunt nişte oameni care fac bani, ci care consumă enorm de mulţi bani. De partea cealaltă, să ne gândim că am avea în Iaşi un centru de vârf în cercetare în orice domeniu medical vreţi dumneavoastră. Ei bine, acela îţi aduce o notorietate şi îţi creează o aură care rezolvă foarte multe dintre celelalte probleme.

Tot vorbim despre succesul mediului IT. Trebuie să avem în vedere că specia­liş­tii din IT produc încă de pe băncile şcolii. Medicina nu produce bani, dar generează o notorietate pe care nu ţi-o aduce nimic altceva, poate doar dacă ai avea Capela Sixtină în oraş. Însă, dacă lucrurile ar fi făcute după modelul despre care vorbim, ar putea aduce inclusiv foarte mulţi bani în Iaşi şi un viitor sigur.

Este zona privată medicală o componentă importantă pentru o construcţie precum aceea pe care încercăm să o imaginăm în această discuţie?

Este o verigă fundamentală, esenţială. Dacă luăm modelul Houston-ului, centrul acela medical singur aduce 15 miliarde de dolari. Aşadar, nu mai este doar blazon, ci şi business pur. Iar acesta poate fi business atâta vreme cât e privat. Nu cere nimeni de pe Pământ de la o instituţie de stat să fie performantă din punct de vedere economic. Iar asta ne afectează pe toţi, pentru că ştim cum funcţionează lucrurile într-o instituţie de stat în care nu există nici un fel de  motivaţie – nici de orgoliu, nici financiar. Revenind – la Houston nu se bazează nimeni pe pacienţii din oraş sau din statul Texas. Ei vin de peste tot din SUA şi din lume. Banii provin, pe de o parte, din serviciile medicale taxate corect – în nici un caz o operaţie nu costă o su­tă sau două de lei.

Pe de altă parte, sunt create enorm de multe lo­curi de muncă. Spre exemplu, psihologii care lucrează cu pacienţii şi cu famiile lor şi care costă 100 de dolari pe oră. Medicina are atuul că poate crea în jurul său o puzderie de locuri de muncă şi o puz­derie de locuri de muncă nemedicale. Nevoile oamenilor în suferinţă fiind atât de mari, o lume civilizată le poate crea condiţii ideale şi scoate şi venituri remarcabile – totul fiind şi în beneficiul pacientului, dar şi al economiei locale. Aşadar, plecând de la facultatea de medicină şi ajungând până la cele mai nişate spitale din punctul de vedere al specializărilor –, cum este cel în care lucrez eu: neu­ro­chirurgia nu are atât de mulţi pacienţi precum oftalmologia sau ginecologia –, oamenii trebuie să rea­lizeze că asta este marea şansă a Iaşului.

Avem exemple din România – Clujul cu institutul său de oncologie a făcut ceva important. Toată comunitatea este în spatele lui, iar notorietatea e foarte mare. Mai ales că oncologia este în toată lumea asta o specialitate foarte bănoasă. {i nu mă refer la faptul că iei pielea de pe bietul pacient, care are şi aşa o boală îngrozitor de gravă, ci pentru că e o zonă care se finanţează cu foarte mulţi bani în cercetare, studii clinice şi aşa mai departe.

Să încercăm să ducem exerciţiul nostru teoretic şi mai departe.

OK. Să plecăm de la ideea că medicina poate deveni motorul economic al Iaşului. Să cădem de acord că nu avem de vizitat mare lucru în Iaşi, că nu suntem nici oraş turistic şi nici de shopping neapărat. De mâine să facem aşadar! Ce? O strategie prin care să stabilim că de mâine majoritatea banilor se duc spre proiecte pe termen lung. Ceea ce înseamnă că cine ar conduce oraşul acum şi ar aplica asta nu o să mai fie votat de nimeni peste patru ani. Dar nu mai cheltuim ba­nii fără rost. Ca să nu mai spun câţi bani se pot aduna pe zona medicală din fonduri europene ca să construieşti un institut de cercetare serios pentru care oamenii îi ai deja în Iaşi.

Esenţială, ca peste tot, este implicarea mediului privat. Sunt foarte mulţi bani care stau ori la saltea, ori în echipe de fotbal sau alte tâmpenii şi care nu produc nimic până la urmă. Eu înţeleg necesitatea unei echipe de fotbal atunci când face bine la psihicul colectiv. Dar când nu reuşeşti să faci nici cu lucrul acela performanţă şi nici cu altceva, mi se pare periculos. Vă mai dau un exemplu: în Houston nu există nici un spital care să nu aibă în titulatură un nume propriu. E clădirea „Icsulescu”.

Noi râdem, dar americanii nu râd. Pentru că un om a venit, a dat nişte bani şi a făcut un mare bine comunităţii, este un loc în care nişte oameni foarte deştepţi vin şi se pun deasupra celorlalţi. Iar faptul că cercetarea medicală şi sistemul medical în an­samblu reprezintă o investitie foarte importanta nu e ilustrativ nea­părat doar pentru Houston, ci să privim puţin la ceea ce se întâmplă în Israel. Asta trebuie să înţeleagă „planificatorii”: că, deşi pe moment nu ţi-ar aduce nici un vot, că aşa se pune din păcate problema la noi, pe termen lung investiţia ţi se întoarce însutit, înmiit. În lumea asta poţi fi cel mai puternic, în sensul de a avea, să zicem, o armată uriaşă şi bine dotată. Sau poţi fi cel mai deştept!

Aşadar: cercetare, investiţii private…

Şi investiţii publice! Dacă de mâine ne-am apuca să facem lucrurile aşa cum trebuie, vreo 5 ani de zile nu am putea spune absolut nimic, nu am putea să promovăm ceva. Trebuie doar să construim, să adunăm şi să lăsăm oamenii să vină cu rezultate.

Şi cum poate înţelege acest lucru comunitatea locală, care de multe ori se „izbeşte” de un sistem sanitar ale cărui performanţe nu le vede? Mai mult, sunt pacienţi ieşeni care deja caută alternative în ţară în altă parte sau în străinătate pentru a se trata.

Oamenii din Iaşi sunt totuşi mândri că au spitale, că există aici medici buni. Face parte din mândria locală. Din păcate, evenimentele neplăcute din ultimii ani nu ştiu dacă au subminat neapărat această percepţie, dar bine nu au făcut cu siguranţă. Şi aici ar fi un lucru colosal ca stare de spirit să punem în aplicare un plan precum cel despre care vorbim.

Nu ştiu dacă de spitale avem noi nevoie neapărat, cât de făcut lucruri noi în cele care deja există. Nu dărâmăm ca să construim din nou. Profe­sio­niş­tii trebuie doar stimulaţi să înceapă să facă lucrurile pentru care au deja pregătirea necesară. Doctorul e un om de ştiinţă, nu de business. Nu el poate să facă un sistem întreg să funcţioneze. Să vă dau exemplul nostru, al neurochirurgilor. Noi lucrăm cu echipe mul­ti­disciplinare, dar sunt echipe personale, ca să spun aşa. Nu a stat nimeni să gândească un sistem, aşa cum se întâmplă afară. Suntem, din păcate, dezorganizaţi.

Infrastructura este o scuză foarte bună de a nu face nimic

Cum am putea totuşi dezvolta la Iaşi zona de turism medical?

Avem un potenţial imens. Chiar la nivelul la care suntem noi acum am putea să începem să facem bani din medicină. Dau un singur exemplu – o prietenă de-a mea din Houston a vrut să-şi facă dantura şi a primit o estimare (pentru că la final preţul ar fi fost mai mare cu siguranţă). Ei bine, ea cu banii aceia şi-a făcut în Iaşi toată dantura, şi-a dus părinţii în excursie în Europa şi a rămas şi cu o grămadă de bani.

Asta m-a făcut să mă gândesc la faptul că ar putea fi o ocazie uriaşă pentru noi, am putea combina serviciile medicale cu turism local. Aducându-mi prieteni americani sadea aici, am remarcat că pentru ei e fascinantă România. O dată că nu seamănă cu nimic din ceea ce au acasă, iar din punctul lor de vedere românii sunt super simpatici. Când îi pui în colectivităţi, românii devin mai ciudaţi, dar altfel sunt nişte persoane colosale.

Doar că, în perspectiva unui Centru Medical Iaşi, infrastructura va juca un rol major.

Deja am făcut un pas imens înainte cu Aeroportul, deja Iaşul este un altfel de oraş. Pentru mine, infra­structu­ra este o scuză foarte bună de a nu face nimic, ci doar să ne ocupăm de lucrurile care pot să ne aducă un comision. Mergem pe străzile astea şi pentru că le colindăm zi de zi avem o impresie catastrofală. Ce-am descoperit la musafirii americani e că problemele noastre fac parte din şarmul locului.

Să nu vă imaginaţi că în Houston nu există gropi. Poate că, dat fiind ştaiful european cu care am fost educaţi, credem că totul trebuie să fie la linie. Greşit, nu acesta e scopul! Scopul este să se simtă bine şi să vadă altceva. Iar in­fras­truc­tu­ră modernă înseamnă inclusiv infrastructura de comunicatii, domeniu la care stăm foarte bine, am ajuns vedete în dezbaterea prezidenţială americană. Era să nu mai vedem Peleşul atunci când au vizitat România prietenii americani, pentru că ne opream foarte des să fa­cem poze – ba cu oile, ba cu căruţele , ba cu Tico – să va­dă un texan aşa ceva şi să îi spui că este maşină reprezintă un lucru colosal. Peleşul era deja pe locul doi.

Să le vindem aşadar şi o poveste la pachet.

Ca să cităm dintr-un mare film, „mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană”. Nu vrea nimeni să primească pomană, toată lumea e foarte bu­cu­roasă să muncească atunci când efortul îi este recunoscut şi financiar şi mental. Singura problemă care apare este – de ce să facem noi atâtea lucruri? Aşa e, ce bătaie de cap este să începi să te gândeşti, să pui pe hârtie, să te duci personal să te întâlneşti cu oamenii din America – că doar nu o să se ducă medicii să facă treaba asta!

Şi chiar dacă facem noi o firmă şi le promitem marea cu sarea, în spate trebuie să ai un personal profesionist şi eficient. Americanul vine, dar vrea ca permanent cineva să aibă grijă de el, precum şi să ai „viza” unei autorităţi, e o componentă importantă pentru el. Or, la noi, din păcate, orice presu­pune o mare bătaie de cap este dat la o parte, că doar nu te-ai făcut autoritate locală să primeşti câţiva lei şi să îţi mai baţi şi capul pentru asta.

•Articol preluat din suplimentul „Oameni&afaceri”, editat de AVISSO şi distribuit împreună cu Ziarul de Iaşi.

Afaceri, Sanatate

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)